Snoop Dogg a fumat canabis în Casa Albă

24 07. 2014, 10:36
Snoop Dogg a dezvăluit într-un interviu recent că a fumat marijuana într-una dintre băile de la Casa Albă, după ce a reuşit să înşele vigilenţa agenţilor de securitate din reşedinţa preşedintelui american, informează femalefirst.co.uk. Cântăreţul, în vârstă de 42 de ani, al cărui nume real este Calvin Cordozar Broadus Jr., a făcut această dezvăluire în cel mai recent episod al emisiunii „Snoop Dogg’s GGN News”.
 
„Am fumat în toaleta de la Casa Albă. Nu în casă, ci în toaletă”, i-a mărturisit rapperul prezentatorului Jimmy Kimmel.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Snoop Dogg a înşelat vigilenţa agenţilor care asigurau paza reşedinţei preşedintelui Barrack Obama, spunându-le că trebuia să meargă la baie, obţinând şi permisiunea de a aprinde în sala de baie un şerveţel.
 
„I-am întrebat: «Pot să merg la toaletă?». Ei mi-au zis: «Ce trebuie să faci, treaba mică sau treaba mare?». Le-am răspuns că treaba mare şi am adăugat: «Atunci când fac treaba mare de obicei aprind un trabuc sau altceva, pentru aromă». Iar ei mi-au spus: «Ştii ceva? Poţi să aprinzi un şerveţel»”, a declarat rapperul.
 
„Le-am spus că aşa voi face, iar şerveţelul era de fapt o ţigară cu marijuana”, a adăugat Snoop Dogg, conform Mediafax.