Smiley ne face surprize în aprilie
Mă onorează invitaţia ProFM şi îmi face o mare plăcere să cânt de ziua lor aniversară şi să sărbătorim un pic în avans, pe 11 aprilie, cei 19 ani de ProFM. Cu siguranţă veţi auzi piesele pe care le ştiţi deja de la radio, dar în altă formă. Voi cânta, de asemenea, melodii pe care mulţi oameni nu le cunosc atât de bine pentru că sunt piese de pe albumul „Plec pe Marte” care nu au fost atât de promovate. Cei care vor veni la acest concert vor avea şi câteva surprize, atât în privinţa locaţiei, la parter cât şi legat de conţinutul concertului.
– Eşti nominalizat la Balkan Music Awards 2012, la categoria „Best Male Performer in the Balkans”. Simţi că vei câştiga?
Mi-ar plăcea să câştig, în primul rând pentru că aş face un spectacol acolo, cu această ocazie.
– Cât de exigent eşti în meseria ta?
Sunt exigent, dar nu exagerat. Îmi place ca lucrurile să iasă la potenţialul maxim şi nu sunt împăcat cu mine până nu sunt sigur că am făcut tot ce îmi stă în putere pentru asta.
– În ce relaţii ai rămas cu elevii tăi de la „Vocea României”?
Cu Ştefan Stan lucrez la primul lui album, împreună cu echipa mea – HaHaHa Production, iar cu restul vorbesc destul de des, încercăm să găsim soluţii cât mai bune pentru viitoarea lor carieră muzicală.
– Ce program ţi-ai făcut de Paşte?
O să plec cu Laura într-o vacanţă exotică, la Piteşti probabil, cu mâncărurile exotice tradiţionale zonei.
– O vei ajuta pe Laura să pregătească masa de Paşte sau îţi place mai mult să guşti din preparatele ei?
Îmi place să gust toate preparatele ei.
Dana Popa