Smaranda Vornicu – Când aşchia nu sare departe de trunchi

– Ce înseamnă pentru tine faptul că vei prezenta şi realiza aceeaşi emisiune de care s-a ocupat tatăl tău, regretatul Tudor Vornicu?

În mod evident, este o mare responsabilitate.  Însă nu cred că este nici posibil şi nici de dorit să „concurez” cu tatăl meu. Emisiunea are acelaşi spirit şi acelaşi titlu, însă este difuzată în anul 2013, aparţine timpului său şi telespectatorilor de astăzi. Ceea ce încerc, alături de întreaga echipă „De la A la infinit”, este să păstrez ataşamentul faţă de lucrurile de calitate, faţă de vocaţia exemplară a Televiziunii Române. Sunt emoţionată şi ştiu că nu e o misiune uşoară, însă sper că publicul să regăsească în acest nou format ceva din vechiul tipar, plus o mulţime de noutăţi interesante.

– Ce se va schimba la formatul emisiunii „De la A la infinit”?

„De la A la infinit” este un magazin de televiziune, care prezintă invitaţi de marcă, divertisment de calitate, recomandări legate de evenimente culturale, fragmente din arhiva de aur a Televiziunii Române, dar şi multă informaţie utilă, sfaturi practice. Vom avea în fiecare ediţie o temă centrală, din care se vor desprinde rubricile emisiunii – urmărim să avem un produs de televiziune complet, care să facă după-amiaza de sâmbătă a românilor plăcută şi interesantă. Vom face tot posibilul ca rubricile permanente ale emisiunii să fie difuzate la aceleaşi ore, pentru a fi regăsite cu uşurinţă de telespectatorii fideli, aşa cum se întâmplă şi în vechiul format al emisiunii. 

– Cât de greu sau cât de uşor este să porţi numele de Vornicu? Inevitabil, lumea face comparaţie…

Inevitabil, aşa cum spuneţi, comparaţia va exista. Un profesionist al presei şi televiziunii, aşa cum a fost tatăl meu, Tudor Vornicu, este extrem de dificil de egalat.  Din acest punct de vedere, poate părea dificil să porţi acest nume. Însă nu îmi propun să am o competiţie cu tatăl meu. Ar fi nefiresc şi – cred eu – de prost gust.  Ceea ce îmi doresc este să ofer  publicului o emisiune de cea mai bună calitate – acesta este lucrul pe care şi l-ar fi dorit şi el, acesta este lucrul pentru care m-ar fi încurajat să muncesc. Televiziunea nu există pentru a satisface ego-urile unuia sau altuia, ea există pentru publicul său.

– Care este cea mai importantă lecţie de televiziune pe care ai învăţat-o de la tatăl tău?

Să nu fii niciodată mulţumit, împăcat cu ceea ce ai realizat.  Să cauţi mereu, să nu te opreşti şi să fii în permanenţă atent şi deschis la reacţiile celor care te privesc. Tatăl meu stătea de vorbă cu oamenii, oriunde s-ar fi aflat.  În piaţa – îi plăcea teribil să se trezească în zori şi să facă piaţă, în vacanţă, pe stradă  – nu era loc în care să nu se oprească şi să asculte ceea ce i se propunea sau ceea ce i se reproşa.

– Cum ţi se pare divertismentul de la TV în acest moment?

Există şi lucruri de calitate excepţională, din punct de vedere tehnic şi al conţinutului, însă există şi o mare cantitate de … Nici nu ştiu cum să le numesc – hai să le spunem deşeuri. Nu ştiu cum s-a ajuns la ideea că românilor le-ar plăcea vulgaritatea şi sclipiciul ieftin, însă iată-ne aici, cu o mulţime de producţii de divertisment TV discutabile, ca formă şi ca fond. Acum ceva vreme vorbeam cu un prieten, un om extrem de cultivat şi deschis la minte, care îmi spunea că uneori i se face pur şi simplu ruşine, are un sentiment de jenă, ca român, faţă de unele dintre aceste emisiuni. Telespectatorul, oricine ar fi el, nu trebuie să uite niciun moment că dispune de o putere imensă – el are telecomanda şi poate să sancţioneze cu indiferenţă acest tip de divertisment.

– De ce crezi că românii au nevoie de… dive?

Nu cred că românii au nevoie de dive. Au, mai degrabă, nevoie de modele.  Avem o mulţime de figuri feminine puternice – femei frumoase, puternice, realizate în carierele lor de televiziune. Cuvântul, la rădăcinile sale, înseamnă zeitate, iar aceste figuri charismatice, exemplare, pot exercita – cu efecte benefice – o influenţă asupra celor care le privesc şi care le admiră. Să nu facem însă confuzia de a „califica” drept dive personaje care nu aparţin respectivei divizii. Adevărata diva are un talent remarcabil, iar acesta nu este dat de vreo caracteristică anatomică aparte, cum ar fi dimensiunea bustului. În televiziune, e nevoie de femei „subiect”, şi nu „obiect” al discuţiei.

– De la A la infinit… la ce literă te-ai opri ca să zâmbeşti? Cu ce literă începe cuvântul care te defineşte cel mai bine?

Ca să zâmbesc? Desigur, la litera U. Umorul mi se pare esenţial – zâmbetul, autoironia ne servesc în orice împrejurare, oricât de dificilă sau de penibilă ar fi aceasta. Să ştii să ţii lucrurile în proporţiile adevărate – umorul este extrem de folositor şi în acest sens. Cât despre cuvântul care mă defineşte cel mai bine, cred că acesta este „curiozitate”. Sunt un om extrem de curios, de dornic să învăţ şi să acumulez informaţii.

– Eşti medic stomatolog la bază. Cum se împacă profesia ta cu ceea ce faci acum?

Nu mai practic stomatologia de mulţi ani, însă anii de educaţie şi de practică medicală mi-au marcat în mod serios viaţa.  Fragilitatea noastră ca fiinţe, delicateţea mecanismelor care ne fac să funcţionăm sunt fascinante, iar întâlnirea cu suferinţa, cu durerea nu se uita uşor.  Ele sunt încă aici, pentru a-mi aminti mereu că trebuie să fim buni unii cu alţii.  Să ne pese şi să dăm tot ce avem mai bun.  E o lecţie care s-ar aplica oricărui lucru pe care l-aş face, acum sau în viitor.

– Dar cu poezia? Pe când un următor album?

Poezia cere o anumită stare. E ca un fel de popas pe care îl faci în momente în care simţi că trebuie să îţi limpezeşti inima. Nu ştiu când şi dacă voi mai publica un alt volum de poezie, poate că voi reveni cu proză, cine ştie?

– Şi politică? De ce ai ales să intri în branşa asta?

Pentru că mi-am dorit să mă implic, nu doar să stau pe margine şi să comentez. Am învăţat enorm în această perioadă, m-am întâlnit şi am discutat cu oameni din întreaga Românie.  Însă acum mă aflu într-un spaţiu al neutralităţii, care este televiziunea publică.  Cred cu tărie că avem nevoie de un proiect comun, de lucruri şi locuri în jurul cărora să ne întâlnim cu toţii. Şi sper ca emisiunea „De la A la infinit” să fie un astfel de loc de întâlnire.

– Cum te vezi peste 10 ani?

Cu zece ani mai bătrână, cum altfel?! La fel de activă, sănătoasă şi – sper – bunică, alături de oamenii mei dragi, sănătoşi şi fericiţi la rândul lor. Şi mai sper să fiu la al zecelea an al emisiunii „De la A la infinit”, într-un format care a fost, este şi va fi mereu mai bun.

Cătălina Matei