Situatia revine la normal în vestul Ucrainei
Situatia a revenit la normal în vestul Ucrainei dupa deraierea, luni, a unui tren care transporta fosfor galben, o substanta foarte toxica, serviciile de interventie asigurând populatia locala ca este în afara oricarui pericol, relateaza AFP.
„Nici o amenintare nu exista deocamdata. Incendiul a fost stins iar fumul toxic nu se mai propaga”, a declarat Oleg Stangret, purtator de cuvânt al departamentului regional pentru Situatii de urgenta.
Analiza mostrelor prelevate din aer, sol si apa de la locul accidentului si din împrejurimi au dezvaluit o crestere a nivelului de fosfor „care depaseste de doua sau trei ori norma” identificata în epicentrul accidentului, pe o raza de un kilometru patrat”, a precizat oficialul ucrainean.
Analizele prelevate în localitatile apropiate, printre care si satul Ojisiv, situat la trei kilometri de locul accidentului, au dezvaluit norme care nu depasesc limita normala, a adaugat el.
Ministerul Mediului a anuntat, la rândul sau, într-un comunicat ca nivelul de fosfor din aer depaseste limita normala de peste câteva zeci de ori în satele Angelivka si Lisne, dar apele si solul nu au fost poluate.