Sinuciderea regizorului Tony Scott a fost filmată și e de vânzare!

22 08. 2012, 16:00

Sinuciderea regizorului Tony Scott a fost filmată de mai multe persoane, una dintre înregistrări arătându-l pe Scott cum s-a ghemuit înainte să sară, informează TMZ.

Numeroase persoane au început să filmeze cu telefoanele mobile când au observat că un om vrea să se arunce de pe podul Vincent Tomas din Los Angeles în mijlocul zilei. Unii au fotografiat sinuciderea, iar momentul a fost înregistrat și cu o cameră de supraveghere a unei firme din apropiere.

TMZ menționează că a văzut filmulețul și că a primit oferte pentru a-l cumpăra, dar a refuzat. Având în vedere, însă, că mai multe persoane dau târcoale agențiilor de presă pentru a vinde înregistrări cu sinuciderea lui Scott, este puțin probabil ca acestea să nu ajungă la un moment dat pe internet.

Tony Scott, Jerry Bruckheimer și Denzel Washington

Regizor, producător, actor și scenarist, Tony Scott s-a născut în Marea Britanie, în 1944, și este fratele la fel de celebrului regizor Ridley Scott.

Printre filmele regizate de Tony Scott se numără „Foamea” (1983), „Top Gun” (1986), „Zilele tunetului” (1990), „Ultimul samaritean” (1991), „Valul ucigaș” (1995), „Un admirator fanatic” (1996), „Spioni de elită” (2001), „Domino” (2005), „De neoprit” (2010), etc.

A fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy și câștigat trofeul în 2002, pentru „The Gathering Storm”. În 1995, a câștigat Michael Balcon Award, la gala BAFTA.