Sindicatele nu renunta la actiunile de protest anuntate
In cadrul discutiilor cu presedintele Traian Basescu s-a decis
crearea unei structuri de criza din care sa faca parte
sindicatele, patronatele, reprezentanti ai Guvernului si ai
partidelor politice, rolul structurii fiind de a analiza
masurile propuse pentru reducerea cheltuielilor bugetare, dar si
solutiile alternative, prima intalnire urmand sa aiba loc marti, la
Palatul Parlamentului.
Presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din
Invatamant, Aurel Cornea, a declarat ca nu
admite curba de sacrificiu invocata de presedintele Traian
Basescu si a anuntat ca actiunile de protest vor
incepe chiar de saptamana viitoare. El a atentionat ca
daca lucrurile nu se vor schimba, va fi demarata si greva
generala, la sfarsitul anului scolar.
Presedintele CNSLR
Fratia, Marius Petcu, a declarat ca urmeaza
sa se consulte cu liderii de sindicat din teritoriu si
impreuna sa decida daca accepta programul propus de presedintele
Traian Basescu sau daca incep actiunile de protest.
Liderul Blocului
National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat
ca o decizie finala privind actiunile de protest va fi luata dupa
ce vor avea acces la intregul set de masuri convenit cu FMI.
„Oricum noi ramanem in calendarul actiunilor de protest
stabilite deja, astfel ca marti Federatia Agrostar va
protesta si raman in picioare si actiunile anuntate pentru 19 mai”,
a declarat Costin.
Presedintele „Cartel Alfa”, Bogdan
Hossu, a spus ca asteapta sa vada care vor fi rezultatele
intalnirii de marti pentru a decide daca vor continua sau nu
protestele.
Si presedintele Sindicatul National al Functionarilor
Publici, Sebastian Oprescu, a declarat ca
programul actiunilor de protest anuntat ramane
neschimbat.
Presedintele Traian Basescu a anuntat joi seara, dupa
negocierile cu delegatia FMI, ca autoritatile romane au ales
solutia
reducerii fondului de salarii cu 25%, a pensiilor cu 15% si sa
scada „masiv subventiile”, in loc de majorarea semnificativa a
principalelor taxe, respectiv cota unica si TVA. Seful statului a
mentionat si ca ajutorul de somaj va scadea cu 15%.