Sindicate cu raspundere limitata

„Management defectuos”, „decizii administrative nejustificate”, „jos directorul” – expresii des folosite de sindicaliști la adresa administrației, în cazul unui conflict. Ce se întampla, însa, atunci cand liderii sindicali – în postura de șefi de confederație sau de directori ai firmelor aparținand sindicatelor – ajung în postura celor pe care îi critica?

Potrivit legii, rolul sindicatelor este acela de a reprezenta interesele angajaților în relația cu administrația, obținand drepturi și avand grija ca ele sa fie respectate. Teoretic, sindicatele urmaresc efectele deciziilor administrative. Practic, liderii sindicali sfarșesc prin a ataca aceste decizii, nu implicațiile lor asupra angajaților.

Buna sau rea, implicarea sindicatelor în afaceri a atras discuții – mai puține, ce-i drept, decat atragerea lor în politica. Cat despre aspectul moral al acestei probleme, ar fi ceva de spus: un singur sindicat a renunțat de bunavoie la afaceri.

„Credem ca nu este moral sa derulam astfel de afaceri și nu vrem sa atragem asupra noastra comentarii negative”, susține Vasile Marica, liderul sindicatelor din vami. Vameșii dețineau 20% din acțiunile Sindvam, societate specializata în realizarea declarațiilor vamale.

O vorba veche spune ca omul învața din greșeli. Daca este deștept – dintr-ale altora. Înfruntand atatea erori administrative, liderii sindicali ar trebui sa fie deosebit de eficienți odata ajunși pe cealalta parte a baricadei. Dar este oare așa?

Afaceri confederative

Mult timp, centralele sindicale s-au zbatut sa nu ajunga în situația care – pentru orice agent economic actor într-o economie de piața – se numește faliment. Confederațiile au renunțat la o parte din personalul angajat, au acumulat datorii la plata chiriilor, iar afilierea internaționala a devenit din ce în ce mai greu de platit. Regia Patrimoniului de Stat s-a judecat cu centralele sindicale pentru a recupera macar o parte din chiriile restante – cateva sute de milioane de lei.

Cele mai bogate federații – din regii ori mari societați comerciale – alimenteaza în continuare fondurile confederative, în timp ce altele acumuleaza datorii considerabile. Unul din motivele crizei este scaderea drastica a numarului de angajați din economie (de la 10,8 milioane în 1990 la 8,5 milioane în prezent) și, implicit, a celui al membrilor de sindicat. Mineritul a pierdut aproape 100.000 de angajați, industria de aparare cateva zeci de mii, disponibilizari fiind operate și în alte sectoare economice.

Atinse de unda de șoc a restructurarii, organizațiile sindicale s-au vazut în situația de a-și reevalua posibilitațile financiare și de a încerca sa gaseasca noi surse de finanțare. Printre acestea – distribuirea prin sindicate a biletelor de odihna și tratament pentru bugetari sau dublarea fondurilor alocate de administrație cheltuielilor sociale. Însa, de la propunere la fapta, calea a fost mult prea lunga.

Fuziunea între confederații – o alta varianta luata în calcul – a întampinat multe obstacole și orgolii. În plus, din doua saracii adunate la un loc nu poate scoate nimeni o afacere profitabila… În aceste condiții, multe din organizațiile sindicale au recurs la o alta metoda: înființarea unor societați comerciale, prin intermediul carora sa își completeze veniturile decimate de inflație.

Paradoxal, aceasta a adus unii lideri sindicali de cealalta parte a baricadei – în postura administratorilor de firma nevoiți sa ia decizii pe care sindicaliștii sunt obișnuiți sa le conteste.

Administrarea patrimoniului fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din Romania – UGSR (cel mai mare creat și administrat de o organizație profesionala din Romania) a fost poate prima din afacerile în care s-au implicat sindicatele, dupa 1989, preluat și administrat în comun de mai multe confederații.În anul 1990, patrimoniul fostei UGSR se ridica la cca 4,47 miliarde lei, doua milioane de dolari SUA și mijloace fixe (stațiuni de odihna și tratament ale UGSR, cluburi, asociații sportive).

Pentru a gestiona bunurile, au înființate mai multe societați, printre care SindRomania (biletele de odihna și tratament în bazele sindicatelor), Transind (parcul auto UGSR), Romsind (activitați de comerț), Sindagrement (casele de odihna și tratament) și altele, administrand casele de cultura ale sindicatelor sau grupurile și asociațiile sportive. Trei ani mai tarziu, casele de cultura acumulasera aproape 70 de milioane lei deficit. De asemenea, fondurile scazusera de la patru miliarde de lei în luna decembrie 1990, la 2,5 miliarde de lei la finele lui 1993 (din care doua miliarde contravaloarea în lei a valutei existente, cu lichiditați de peste un miliard – dobanzi și diferențe de curs valutar).

Participarea la administrare a generat dispute între confederații, iar unele nu s-au sfiit sa ceara sprijin internațional pentru soluționarea conflictului. În cele din urma, patru confederații a primit cate ceva, ce-I drept nu în parți egale. „Partea leului” a revenit actualei CNSLR-Frația, care, din acest motiv, a fost deseori ținta atacurilor celorlalte centrale.

Un control realizat în 1994 la CSI Frația demonstra ca nu exista justificare pentru utilizarea a aproape 600.000 de dolari. Cartel Alfa a primit în jur de 600.000 de dolari, bani pe care nu I-a cheltuit integral nici pana azi.

Cat privește BNS și CSDR, acestea au obținut, cu greu, prea puțin din ceea ce a fost candva patrimoniul UGSR pentru a-și face probleme legate de gestiune. Dincolo de întreprinderi colective de tipul celei cu patrimoniul fostei UGSR, multe din organizațiile sindicale au și afaceri proprii.

Sindicatele de la metrou, șoferii afiliați la CNSLR-Frația, petrolișii, gazarii și chiar sindicatele lui Miron Cozma au la activ afaceri care au facut posibile fie întreținerea unei baze proprii de hoteluri, fie susținerea unor activitați sportive. Altele – mai puțin prospere – se limiteaza la susținerea financiara a membrilor lor în procurarea biletelor de odihna și tratament sau a unor aparate electrocasnice.

Din subteran, la mare și la munte…

Sindicatele de la metrou s-au lansat în afaceri de mulți ani și și-au impus punctul de vedere prin numeroase proteste. Acum, Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM) – al carei lider ocupa un confortabil fotoliu de deputat PSD – administreaza o firma prin care încaseaza venituri din închirierea spațiilor de la metrou șI desfașoara șI activitați de turism.

Sindomet Servcom administreaza spațiile comerciale din stațiile de metrou, conform unei înțelegeri convenite între sindicate și administrație în vara lui 1994, la finalul unui conflict care a durat mai multe saptamani.

Din profitul obținut, USLM susține financiar un program social destinat angajaților Metrorex, care include și reduceri ale costurilor biletelor de odihna obținute prin sindicate de lucratorii din subteran. Potrivit înțelegerii inițiale, veniturile nu au fost împarțite în mod egal între cele doua parți: administrația lua 25% din taxele de chirie, iar sindicatele restul. În momentul transformarii Metrorex din regie autonoma în companie, veniturile din închirieri se ridicau la 1,5 miliarde de lei pentru Metrorex și la aproape cinci miliarde de lei pentru Sindomet.

Chiar și așa, sindicatele au considerat ca totuși cota lor este prea mica, invocand ca ele achita obligațiile catre stat aferente acestor venituri. Corpul de control al ministrului Transporturilor a fost de alta parere: contractul cu Sindomet este în dezavantajul regiei, situație platita cu funcția de catre directorul de atunci al Metrorex.

Contractul a fost perfectat pe durata determinata, pana la sfarșitul lui 2001, cand directorii Metrorex și sindicatele l-au renegociat în termeni „mult mai convenabili” pentru administrație. „Nu sta metroul în banii din închirieri, problema era legata de condițiile în care funcționeaza tarabele din stațiile de metrou”, susțin surse din cadrul Metrorex.

Sindomet Servcom funcționeaza și ca agenție de turism, cu sediul – cum altfel – într-o stație de metrou. Prin intermediul ei, angajații Metrorex își pot procura bilete cu reducere de pana la 80% la mare sau la munte, în special pe locuri din hotelurile aflate în administrarea sindicatelor de la metrou.

Afaceriști olteni cu jumatate de norma

Acordul fața de ordonanța privind disponiblizarile din minerit (în baza careia aproape 100.000 de ortaci și-au parasit locurile de munca în schimbul unor compensații ) I-a adus lui Marin Condescu acuze din partea ortacilor și a altor lideri sindicali. Cu toate acestea, Condescu – liderul sindical din Oltenia – nu a renunțat și a adus în discuție doua planuri ale unor afaceri aparent foarte profitabile.

Programul PAIR (Programul American de Investiții în Romania) urma sa aduca investiții pe termen lung de aproximativ 15 miliarde de dolari și venituri alternative pentru dezvoltarea zonelor miniere din 23 de județe și pentru crearea a 20.000 de locuri de munca anual, în infrastructura și servicii. Venituri urmau sa provina și din exportul de energie electrica, produse alimentare și din lemn, de metale obținute din valorificarea haldelor de steril, dar și din reactivarea unor mine închise.

Mai era prevazuta concesionarea a 150.000 de hectare de teren agricol pentru dezvoltarea infrastructurii și menținerea drumurilor agricole, precum și concesionarea a cateva mii de kilometri de drumuri, care urmau a fi reparate șI menținute în colaborare cu ministerele abilitate. În acest program, Guvernul urma sa garanteze în jur de patru% din valoarea contractelor. În ceea ce privește participarea minerilor, aceștia au cerut sa primeasca spațiile nefolosite de companiile miniere (1.200 de spații aflate în conservare).

Tranzacția urma sa se faca prin intermediul unei societați comerciale – SC Cuarțul – al carei acționar unic este centrala confederativa condusa de Condescu. În ciuda eforturilor și a negocierilor seculare, programul a murit în fașa. Nu și spiritul întreprinzator al liderilor sindicali însa. Societatea Olservmin – aparținand sindicatelor din Oltenia – are în jur de o mie de angajați (selectați din randul ortacilor disponibilizați) cu contracte pe o durata de șase luni, pentru a putea beneficia apoi de ajutor de șomaj. În aproape trei ani de existența, Olservmin a angajat în jur de 3.000 de ortaci pentru care nu s-au gasit alte locuri de munca, ultimele angajari (în jur de 600) fiind operate cu doar cateva saptamani în urma.

Noile reglementari privind șomajul (în vigoare de la 1 martie 2002) ar putea genera dificultați financiare firmei, avand în vedere ca vor beneficia de ajutor de șomaj doar cei care au muncit timp de cel puțin un an înainte de disponibilizare, fața de șase luni pana acum.

Dealtfel, dificultațile nu au lipsit nici pana acum. Liderul minerilor, Marin Condescu, a fost acuzat ca și-a însușit bani prin intermediul Olservmin, neplatind datoriile catre stat. Condescu susține însa ca nici el, nici firma nu au vreun profit de pe urma activitații prestate. El a recunoscut existența datoriilor (în valoare de 700 de milioane de lei), dar a aratat ca acestea vor fi achitate, pentru ca angajații Olservmin sa poata beneficia de ajutor

La patron bogat, sindicat pe masura

În 1997, sindicatele petroliștilor criticau închiderea unor rafinarii și înființarea Societații Naționale a Petrolului (SNP), invocand pierderi de peste 1.500 de miliarde de lei. Un an mai tarziu, ele puneau condiții pentru susținerea planului de restructurare a SNP. Amenințarile cu greva au fost rare, iar protestele propriu-zise și mai și.

Reorganizarea societații fara tensiuni sociale spune multe despre puterea sindicatelor din cadrul Petrom – una din cele mai puternice federații din Romania. Dupa modelul SNP (cea mai mare companie romaneasca și una din cele mai puternice din Europa Centrala și de Est), sindicatele Petrom s-au lansat în afaceri bancare, investind totodata în foraj de sonde și în utilaj petrolier. Din veniturile obținute, sindicatele pot asigura sindicaliștilor un program social de invidiat.

Petroliștii au obținut dreptul de a cumpara zece% din acțiunile SNP, în momentul privatizarii acesteia. Pana acum, ei au cumparat la bursa în jur de 2% din acțiunile companiei, platind pentru asta cel puțin șase milioane de dolari.

Aceasta nu este singura afacere. Petroliștii colaboreaza foarte bine cu sindicatele din Romgaz (afiliate la aceeași uniune sindicala – Atlas – condusa de Liviu Luca), atat în acțiuni sindicale, cat și în afaceri, fie ca este vorba de participarea în cadrul Bancii de Credit șI Dezvoltare Romexterra sau de programul de asigurari încheiat cu o societate de profil.

În anul 2000, Banca de Credit si Dezvoltare Romexterra – la care atat petroliștii, cat și gazarii dețin acțiuni – avea un capital social de 100 de miliarde de lei și un profit net de 137 de miliarde de lei, fiind așteptata o noua majorare de capital. La numai doi ani de la intrarea sindicatelor în afacere, ele obținusera dividente egale cu 96% din valoarea acțiunilor. Liderul lor – Liviu Luca – avea la randul sau de caștigat, el deținand 2% din acțiunile bancii. Un an mai tarziu, Romexterra avea un profit net de 157,47 miliarde lei, în creștere cu 15% fața de anul precedent.

Pentru 2001, banca a decis sa plateasca acționarilor dividente echivalente cu 35% din valoarea nominala a unei actiuni (aproximativ 8.500 lei/acțiune), valoarea totala a acestora fiind de aproximativ 60 miliarde de lei, respectiv aproape o treime din profitul net.

Printr-un parteneriat cu o firma de asigurari, Atlas (care mai reunește sindicate din telecomunicații și din energie) a gasit o cale de a-i proteja pe sindicaliștii, în eventualitatea concedierii. Astfel, firma a introdus în programul sau „clauza sindicat”, prin care – în schimbul unei prime – angajații primesc indemnizații pentru o perioada cuprinsa între patru și opt luni din momentul disponibilizarii.

În condițiile în care sectorul petrolier este unul din cele mai bogate din Romania, sindicatele au luat în calcul și varianta înființarii unei case separate de asigurari de sanatate, dupa modelul transportatorilor, al magistraților și al cadrelor militare. Cei 70.000 de salariați ai Petrom au platit, anul trecut, contribuții obligatorii de asigurari de sanatate în valoare de 1.100 de miliarde de lei.

În cazul înființarii unei case proprii de asigurari, suma de 77 de miliarde de lei ar urma sa fie virata Casei Naționale de Asigurari de Sanatate, conform legii, iar diferența instituției proprii, care ar putea asigura servicii medicale de calitate angajaților din domeniu. Totodata, sindicaliștii de la Atlas au semnat un protocol de colaborare și susținere cu programul „Fabricat în Romania”, program guvernamental de relansare a producției romanești. O alta colaborare ar urma sa se materializeze cu Agenția Naționala de Locuințe, programul fiind destinat în principal membrilor Atlas.

Nu în ultimul rand, federația sindicatelor Petrom susține, de mult timp, o parte din activitațile clubului sportiv Petrolul Ploiești. De curand, sindicatele au anunțat însa ca intenționeaza sa-și retraga sprijinul material, pentru ca aceasta finanțare le-ar fi adus „numai șuturi în fund de la presa, în special de la cea locala, și de la alte organizații”.

Numai în 2001, Petrom a investit aproape 60 de miliarde de lei în susținerea sportului prahovean, în special în fotbal, volei, judo, atletism, lupte și box, din care 60% din cele 60 de miliarde de lei au fost investite la clubul Petrolul Ploiești.

Sindicalistului îi sta bine și în fotoliul de bancher

În 1997, Blocul Național Sindical (BNS) contesta proiectul Legii bugetului, reclamand modul de realizare a reformei bancare și de administrare a fondurilor destinate construcției și achiziționarii de locuințe. Un an mai tarziu, BNS se implica – alaturi de un grup de investitori israelieni – în administrarea unei banci a carei soarta a fost, pe rand, în mainile autoritaților și în ale justiției.

Banca Dacia Felix a fost prima banca din Romania care a înregistrat probleme financiare. În 1995, au fost semnalate primele probleme de lichiditate la Dacia Felix, iar un an mai tarziu Banca Naționala a Romaniei a retras sprijinul acordat acestei banci. Pe 4 iulie 1996, banca a depus la Tribunalul Cluj un plan de reorganizare judiciara și a funcționat în acest regim pana la lichidarea creanțelor catre CEC și BNR, aproape șase ani mai tarziu.

În 1998, „Milomor Resido” și grupul de investitori „Riger” au cumparat, prin contract de cesiune, acțiunile societații „Arcom” la Banca Dacia Felix – BDF (adica 42,8% din acțiunile bancii). Diperi Impex SRL – care reprezinta în Romania cele doua societați israeliene – a transferat apoi BNS patru% din acțiuni. Confederația urma sa le plateasca în trei ani, aproape 75% din dividentele obținute de BNS fiind virate bancii în contul acțiunilor cumparate, iar restul ramanand sindicatelor.

Datoriile pe care BDF trebuia sa le recupereze la momentul preluarii se ridicau la 2.000 de miliarde de lei, în jur de o mie de societați comerciale luand credite de la Dacia Felix, din care 300 datorau peste 500 de milioane de lei. De ce s-ar fi implicat BNS într-o astfel de afacere?

„Procentul de 4% este prea mic pentru a ne da putere de decizie, dar ar face posibila asigurarea de fonduri care vor fi folosite în folosul membrilor noștri de sindicat”, declara vicepreședintele BNS Matei Bratianu. El spera în salvarea BDF, care ar fi permis relansarea economica a societaților debitoare și, implicit, crearea de noi locuri de munca în cadrul acestora. În același timp, BNS urma sa se asocieze cu investitorii israelieni în formarea unui fond de pensii privat, a unei rețele de magazine sindicale, a unei banci ipotecare și a unei societați de asigurari.

În 2000, dupa patru ani de funcționare în regim de reorganizare judiciara, BNR a cerut instanței introducerea procedurii de faliment a Bancii Dacia Felix. Instanța a aprobat cererea BNR și a numit un lichidator. Acțiunea a fost însa stopata, iar banca și-a reluat activitatea normala, dupa ce Guvernul a aprobat o ordonanța de urgența prin care BNR și CEC au primit dreptul de a cesiona firmei olandeze Kolal BV, în schimbul a 22,5 milioane dolari, creanțele deținute la BDF. Datoria bancii catre cele doua instituții se ridica, în mai 2001, la peste 40 de milioane de dolari.

Între timp, banca și-a schimbat numele în Eurombank, devenind o instituție în care BNS deține în continuare acțiuni și, evident, un loc în Consiliul de Administrație. Cați dintre sindicaliști au beneficiat însa de aceasta afacere? În februarie 2001, BDF a creditat uzina brașoveana „Tractorul” pentru ca aceasta sa poata plati salariile restante. Banca a acordat atunci trei din cele zece miliarde de lei necesare pentru achitarea drepturilor catre angajați.

Fotbal șI electrocasnice în Valea Jiului

Sase mineriade, cațiva lideri sindicali (printre care și „Luceafarul huilei”) în închisoare sau cercetați în dosare penale și o saracie lucie – așa s-ar putea rezuma povestea Vaii Jiului din ultimii zece ani. În ciuda mizeriei în care minerii își duc zilele, sindicatele lor și-au dovedit totuși puterea, prin susținerea clubului Jiul Petroșani și, nu în ultimul rand, prin organizarea ultimelor doua mineriade.

Una din afaceri – vanzarea în rate a unor electrocasnice. Chiar daca plateau de doua ori mai mult, mulți mineri au preferat sa cumpere în rate un televizor sau un frigider vandut prin sindicat.

„Afacerile merg, iar în doi ani un lider își poate cumpara mașina straina”, susțin ortacii. Astfel, sindicatele au acumulat o parte din cele cateva sute de milioane necesare pentru organizarea mineriadei din ianuarie 1999, ale carei costuri s-au ridicat – potrivit unor estimari independente – la aproximativ jumatate de miliard de lei.

Fotbalul e însa un capitol aparte. Miron Cozma a fost multa vreme președinte al Clubului Sportiv Jiul Petroșani, cochetand chiar cu ideea de a fi jucator. În 1997, aproape jumatate dintre membrii Consiliului de Administrație al CS Jiul Petroșani erau lideri în cadrul Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului.

Un an mai tarziu, printre membrii conducerii clubului se aflau primarul din Petroșani, directori de mina, reprezentanți ai unor societați private sau de stat, șeful Poliției și, sigur, lideri sindicali. În perioada în care Cozma se afla la conducerea clubului, Jiul Petroșani a fost, timp de șase-opt etape, pe primul loc în clasamentul Diviziei A. Aceasta performanța este demna de invidiat pentru o echipa din provincie, demonstrand motivația – în principal financiara – a jucatorilor.

Declinul echipei a coincis cu reducerea cheltuielilor în minerit: în 1998 (la un an de la începerea restructurarii minelor), Jiul Petroșani a retrogradat în Divizia B, de unde nu a mai reușit sa promoveze.

Eliberarea lui Cozma din închisoare nu a îmbunatațit situația, mai ales pe fondul disensiunilor aparute atat în cadrul sindicatelor din Valea Jiului, cat și al clubului sportiv. Dupa ce Miron Cosma a fost din nou încarcerat, s-a recurs la varianta unui investitor principal, care a preluat o parte din club.

În ciuda acestor legaturi, participarea financiara a sindicatelor la susținerea echipei este greu de caracterizat. Pe de-o parte, fotbalul este un domeniu în care se învart mai mulți „bani negri” decat oriunde altundeva, sumele trecute în contracte sau în alte evidențe nefiind niciodata egale cu cele vehiculate.

Pe de alta parte, cheltuielile fostei Regii a Huilei Petroșani (RAH) și ale sindicatelor din zona înca seamana cu o ecuație cu mai multe necunoscute. O parte din banii clubului au provenit de la RAH, din sume alocate de la bugetul de stat cu titlu de subvenție.

În 1997, RAH daduse în judecata clubul pentru recuperarea a aproape jumatate de miliard de lei reprezentand susținerea, pe durata a șase luni, a unor activitați.

Cat anume s-a cheltuit însa în circuitul fosta RAH-sindicate miniere-club sportiv se va afla, poate, odata cu adevarul despre Revoluție…

Gabi Chiriac ZIARUL FINANCIAR