Simona Gherghe, sătulă până peste cap de emisiunea pe care o prezintă

15 04. 2013, 13:00

Simona Gherghe simte că locul ei nu mai este la Acces Direct, după toate dățile în care a fost jignită prin prisma întâmplărilor din emisiune.

Se zvonește că Simona le-a comunicat dorința ei șefilor săi, și le-a cerut un alt format de emisiune pentru ea.

Conducerea postului a convins-o să rămână până la vară, iar din toamnă va fi înlocuită de la emisiune.

Momentul care a umplut paharul în cazul Simonei a fost cel în care a fost prezentat un reportaj cu Ioana Tufaru, în care se putea vedea cât de murdară la propriu este aceasta. Materialul i-a atras Simonei antipatia mai multor persoane. Colegul ei, Mihai Bendeac, șocat de cele văzute, a pus-o la zid pe Gherghe.

Simona, deseară, când ajungi acasă, mai uită-te încă o dată la reportajul cu Ioana Tufaru. Ce simți? Eu am plâns. Nu am văzut vreodată ceva mai umilitor. Simona, mai ești OM?„, a scris Bendeac pe o rețea de socializare. Ediția respectivă a fost taxată și de CNA, care a dat o amendă usturătoare postului Antena 1.