Simona Amanar s-a casatorit
Campioana olimpica si mondiala Simona Amânar s-a maritat ieri, la Timisoara, cu Cosmin Tabara, fiul fostului ministru al Agriculturii
Se apropie de 11 dimineata si Simona Amânar simte cum fierbinteala îi inunda în valuri obrajii. Înghite în sec, îsi aranjeaza pe lînga corp paltonul alb cu guler de blana neagra si schiteaza un zîmbet curajos. Soaptele ei catre Cosmin, avocatul stagiar în vîrsta de 25 de ani, se pierd în murmurele celor din jur. Cîtiva invitati, în cea mai mare parte rude.
Framîntarea generala îl molipseste inclusiv pe ofiterul starii civile, Vasile Tarciatu. „Din 1977, în fata mea au spus peste 60.000 de perechi. Campioni mondiali am mai casatorit, dar multipli campioni mondiali si medaliate olimpice, niciodata. Va rog sa ma credeti, am si eu emotii”, marturiseste el. Cuvintele sînt întrerupte de primele acorduri ale Marsului Nuptial. La brat, Simona si Cosmin pasesc în Sala de Cununii.
Clipele trec si febra urca pîna în vîrful firelor de par. Strîngînd buchetul de trandafiri alb si roz, tînara de 22 de ani respira adînc si lanseaza printre buze un „da” convingator. Surîde în lumina razelor revarsate prin ferestrele largi si îsi pecetluieste printr-o semnatura noua stare civila.
La fel ca la Olimpiada
Cu bratele pline de flori, Simona marturiseste: „Eu am avut aceleasi emotii ca atunci, la Olimpiada, cînd am urcat pe podium. Pentru mine, familia e la fel de valoroasa ca o medalie olimpica”. Proaspata doamna Tabara se declara fericita: „Sînt sigura ca îmi va fi foarte bine alaturi de Cosmin, mai ales ca si el este un familist convins”. De la distanta, fostul deputat Valeriu Tabara îsi priveste mîndru fiul. „Simona si Cosmin sînt copii buni si tot ce au realizat au facut prin munca lor. Sper sa fie sanatosi si sa aiba puterea de întelegere a fiecarui moment dificil din viata”, spune el.
La capatul celor cincisprezece minute în care s-a încadrat întreaga ceremonie de la Primaria din Timisoara, Simona abia a avut timp sa rasufle. „De nunta se ocupa parintii lui Cosmin, dar chiar si-asa mai sînt destule de facut”, a explicat fosta sportiva, care ieri dupa-amiaza, însotita de nasa ei, Camelia Voinea-Maneca, facea de zor probe la casa de moda Eli. Va îmbraca rochia aurie, comandata înca de-acum o luna, sîmbata.
Peste 300 de invitati
Simona si Cosmin au trimis peste 300 de invitatii pentru nunta de mîine. Dupa ceremonia de la Catedrala, stabilita pentru patru dupa-amiaza, alaiul va porni spre restaurantul Hotelului Continental. Maria Olaru, Gina Gogean, Claudia Presecan si Corina Ungureanu vor fi domnisoarele de onoare, iar nasii vor fi reprezentati de familia Lazureanu, din partea lui Cosmin, si de familia fostei gimnaste Camelia Voinea-Maneca, amica a Simonei. Tortul care va fi taiat la miezul noptii are sapte etaje, iar muzica va fi asigurata atît de Nicolae Furdui Iancu, prieten cu Valeriu Tabara, cît si de DJ-ul de la Hotel Continental.
Sursa: www.prosport.ro