Silvia Stroescu si-a reluat antrenamentele

Apropo.ro / 06.08.2004, 10:56
Silvia Stroescu si-a reluat antrenamentele
Gimnasta Silvia Stroescu a revenit, joi, la antrenamentele lotului olimpic al României, dupa ce, miercuri, a anunțat ca renunța la activitatea sportiva. Silvia Stroescu a parasit centrul de pregatire de la Deva dupa ce nu a fost inclusa în lotul pentru Jocurile Olimpice de la

Gimnasta Silvia Stroescu a revenit, joi, la antrenamentele lotului olimpic al României, dupa ce, miercuri, a anunțat ca renunța la activitatea sportiva.

Silvia Stroescu a parasit centrul de pregatire de la Deva dupa ce nu a fost inclusa în lotul pentru Jocurile Olimpice de la Atena. Sportiva a revenit asupra deciziei deoarece o alta gimnasta, Andreea Munteanu, titulara în lotul pentru JO, are probleme la gamba dreapta. Antrenorii vor hotarî vineri daca vor opera schimbarea în lotul pentru Atena.

„Cred ca sînt singura gimnasta careia i s-a întîmplat așa ceva. Aștept sa vad ce se va decide mîine. Eu îmi voi face antrenamentul. Nu pot sa spun ca am pierdut chiar așa de mult în doua zile, chiar m-am relaxat puțin”, a spus Silvia Stroescu.

Silvia Stroescu are în palmares un titlu de campioana mondiala cu echipa României, obținut la Gent (Belgia) în 2001 și unul de campioana europeana, tot cu formația României, în 2004, la Amsterdam.

Mediafax