Si vreme e sa te intorci…

Michael „Air” Jordan si-a luat inima în dinti si, la 38 de ani, a îmbracat din nou tricoul cu numarul 23. De data aceasta la Washington Wizards, unde coechipierii îl privesc ca pe un fel de mentor, de frate mai mare

A încheiat conturile cu mingea portocalie, pentru prima data, în 1993, în favoarea manusii si a bîtei de baseball. A doua oara, în ianuarie 1999, dupa ce a aratat multimii din Chicago sase degete – cifra titlurilor de campion pe care le-a cîstigat alaturi de Bulls – a afirmat ca retragerea sa ramîne definitiva. Totusi, „His Airness”, devenit între timp actionar si director sportiv al echipei Washington Wizards, s-a gîndit ca arenele americane s-ar putea trezi vaduvite, pentru al patrulea sezon la rînd, de pretioasa sa prezenta.

Dupa ce luni întregi a tinut cu sufletul la gura milioane de admiratori cu declaratii contradictorii, ba ca revine, ba ca nu mai e timpul sau, Jordan s-a decis. Si, într-o zi de septembrie, cînd America îsi lingea, în stare de soc, ranile provocate de atacurile teroriste, Michael, si el zguduit de accidentari, a ales din nou sa alerge, sa sara, sa paseze, sa zboare spre cos, sa înscrie. „Totul din dragoste pentru baschet.

Dragoste neconditionata, fara sfîrsit, fara egal”, marturisea eroul la conferinta de presa care i-a anuntat cea de-a treia venire în liga profesionista nord-americana. America a rasuflat usurata: meritase fiecare secunda de asteptare, fiecare tremur de emotie. Raspunsul fusese cel sperat, ca într-o productie hollywoodiana care nu accepta decît finaluri fericite. Ramînea de vazut daca odiseea fostului „Taur” si a ucenicului „Vrajitor” avea sa fie la fel de rasunatoare ca în trecut.

O data cu primele antrenamente, publicul a avut alte palpitatii. „Ma cam dor oasele, am îmbatrînit”, parea sa constientizeze Jordan faptul ca vîrsta sa, cei 38 de ani, ar putea fi o piedica, i-ar putea reteza aripile care îi crescusera din nou la calcîie. Alaturi de noii sai colegi, niste pustani care, în comparatie cu el, habar nu aveau cu ce se manînca baschetul, Jordan a început sa se simta, deopotriva, si zeu, si obstacol.

„Le e teama sa nu-i prind gresind, de-abia îmi vorbesc si atunci cînd o fac îsi tintuiesc privirea în pamînt. Nu au curaj sa se avînte. Atunci nici eu nu ies prea mult în evidenta, încerc sa ma amestec cu ei”, spunea „Air”. Piciorul stîng i-a facut din nou figura, în timpul unui meci din presezon, obligîndu-l ca, la urmatoarea întîlnire de pregatire, sa iasa în fata a 20.000 de oameni care se calcau în picioare si sa-si ceara iertare. „N-am trait niciodata o dezamagire mai mare, mai ales ca printre voi se afla membri ai familiilor îndoliate pe 11 septembrie”, s-a auzit glasul lui Michael în fata tribunelor întesate.

30 octombrie 2001. Deschiderea anului competitional, cu o veche stea într-o lume schimbata. Meciul care a marcat renasterea lui Jordan ca jucator a avut loc la Madison Square Garden, unde Wizards i-au vizitat pe New York Knicks. Nascut în Brooklyn, „Air” a adorat întotdeauna primirile facute de publicul de aici. Cu atît mai mult pe aceasta, cea mai recenta dintre ele. Declicul, totusi, nu s-a produs. Marele Jordan nu s-a deosebit cu nimic de alti cincizeci de jucatori modesti din liga.

„Dezolant, batrîn, obosit, pierdut în spatiu si timp. S-a preschimbat în amintire, nu mai stie sa atace, îi tremura picioarele, îl însala vazul”. 19 puncte, sase pase decisive, cinci recuperari si patru interceptii. Toate acestea n-au fost destul pentru fanii lui Michael. Voiau mai mult. Nu s-a putut. Abia dupa partida de la New York, fostul partener al lui Bugs Bunny din filmul „Space Jam” si-a intrat în mîna si a început sa marcheze cîte 30-40 de puncte.

Acum, „Air” vrea în playoff. Nu are de gînd sa rateze nici un meci din sezonul regulat. Stie ca este urmarit pas cu pas. Poate ca nu va mai scrie povesti de glorie cum a facut la Chicago. Poate nu va mai fi campion. Dar aura de celebritate, de personaj de legenda moderna, nu are cum sa-l paraseasca. S-a reintegrat fara probleme în lumea fara de care nu a putut respira.

38 de ani. O vîrsta la care alti sportivi nici nu mai viseaza la reintrarea în luminile rampei. Lui Michael îi este, pîna la urma, iertat orice. Nu-si mai pacaleste adversarii cu aceeasi arta, nu mai devasteaza apararile oponentilor cu aceeasi vivacitate. Si totusi, ramîne cel mai bun baschetbalist din toate timpurile. Paginile erei Jordan se astern, aproape în fiecare seara americana, în continuare. Neverending story…
Sursa:www.prosport.ro