Şi mai greu de ucis (trailer)
Încă de la primul Die Hard, în 1988, John McLane s-a aflat în locul nepotrivit la timpul nepotrivit, cu abilităţile şi atitudinea ce l-au făcut de neînfrânt, devenind astfel inamicul numărul 1 al teroriştilor din toată lumea. De această dată, McLane se confruntă cu cea mai mare provocare de până acum, una cu ramificaţii în toată lumea, căci fiul său înstrăinat, Jack, este prins în iţele unei complicate poveşti în care este implicat şi un mafiot rus, tată şi fiu făcând din acest punct tot posibilul pentru a-şi proteja unul-altuia vieţile şi de a elimina pericolul ce ameninţă însăşi democraţia.