Și-au „închiriat” fețele pentru a face bani de facultate
După ce l-am cunoscut pe neamțul care a acceptat să-și închirieze chipul pentru publicitate, implicit pentru a face ceva bani de buzunar, iată că facem cunoștință cu doi studenți care nu vor să renunțe la școală sub nicio formă.
Ross Harper și Ed Moyse, ambii în vârstă de 22 de ani, au scos pe piață conceptul „Cumpără-mi fața„, adică ei își „închiriază” chipurile pentru diferite campanii, în fiecare zi. Nu se tatuează, ci folosesc vopseluri.
Băieții încearcă să strângă bani să plătească facultatea, care îi costă în jur de 80.000 de dolari pe an. Se pare că munca lor dă roade, dacă ținem cont că au adunat până acum 47.000 de dolari.
Ed si Ross
Scopul principal al studenților cu „Buy My Face” nu este acela doar de a fi văzuți de o lume întreagă, cu precădere să se observe publicitatea pe care o găzduiesc. Ei extind publicitatea și pe site-ul lor, ceea ce ajută la traficul paginii web ai respectivilor.
Când au demarat afacerea lor, Ross și Ed aveau publicitate în valoare de 1,6 dolari pe zi, în timp ce rata lor a crescut și au ajuns la 640 de dolari pe zi din publicitate.
Experții din marketing se arată impresionați de conceptul celor doi studenți. Băieții sunt de părere că afacerea lor nu este una pe termen lung. Au anunțat că vor face acest lucru până în Septembrie, când suma de care au nevoie se va strânge.