Si-a pierdut certificatul de nastere

Apropo.ro / 14.04.2002, 15:51
Si-a pierdut certificatul de nastere
Maria Olaru a solicitat în martie 2000 Primariei eliberarea unui duplicat pentru actul de nastere. Atît pe acesta, cît si pe cel original din arhiva se afla aceeasi data, 4 iunie 1982 "Era o zvîrluga de copil. Avea personalitate, nimeni nu îndraznea sa o contrazica", povesteste Maria


Maria Olaru a solicitat în martie 2000 Primariei eliberarea unui duplicat pentru actul de nastere. Atît pe acesta, cît si pe cel original din arhiva se afla aceeasi data, 4 iunie 1982

„Era o zvîrluga de copil. Avea personalitate, nimeni nu îndraznea sa o contrazica”, povesteste Maria Olaru, învatatoarea gimnastei. „E o coincidenta de nume. Maria Olaru i-a pus stiloul în mîna fetitei Maria Olaru”, explica femeia în vîrsta de 60 de ani.

În anul 1988, Verona Olaru, mama fetei, a înscris-o pe Maria, cea mai mica dintre cele trei copile ale sale, la Scoala Generala nr.1 Alexandru Ioan Cuza din Falticeni. Înainte sa mearga la clasa întîi, pustoaica frecventase cursurile de gimnastica ale Casei Pionierilor din localitate. „La ora de sport colegii ei stateau si o priveau cum exerseaza. Toti o aplaudau la final”, îsi aminteste învatatoarea. Datorita calitatilor sale sportive, profesoara de sport, Elena Posmangiu, a recomandat-o pe micuta Maria scolii de gimnastica de la Deva. Clasa a doua n-a mai prins-o pe fata în orasul natal, ea fiind transferata în vara anului 1989.

Campioana mondiala de la Tianjin a avut un început al vietii trist. A ramas fara tata de la vîrsta de 3 ani, dupa ce Dumitru Olaru s-a spînzurat. Cele trei surori, Maria, Mihaela si Brîndusa, au crescut greu si momentul plecarii mezinei la Deva i-a usurat mult munca Veronei Olaru.

Banii pe care gimnasta i-a cîstigat de-a lungul vremii i-a împartit cu familia. „Are un suflet extraordinar. Si-a ajutat surorile si mama de fiecare data cînd a cîstigat bani”, povesteste o vecina a familiei Olaru. „Dupa concursuri mama ei îsi facea bagajul, se suia în tren si pleca la Bucuresti. Se întorcea cu de toate. Sincera sa fiu, cred ca Mariana îi dadea jumatate din banii munciti de ea”.

ProSport a verificat la Falticeni daca si data de nastere a Mariei Olaru a fost falsificata. În foaia matricola de la Scoala Generala Alexandru Ioan Cuza din Falticeni, în dreptul datei de nastere este scris anul 1982, ziua 4 si luna a 6-a. Fetita, care atunci avea doar 6 ani, strînsese numai note de 9 si 10.

În anul 2000, pe data de 9 martie, primaria orasului Falticeni i-a eliberat Mariei un certificat de nastere nou, dupa ce gimnasta depusese o cerere. „În document se specifica faptul ca si-a pierdut actul si solicita un altul”, a explicat un functionar al Consiliului Local. ProSport a solicitat apoi registrul cu certificatele de nastere eliberate în anul 1982. Dupa exact 20 de ani, hîrtia arata impecabil, ca si cînd ar fi fost scoasa de sub tipar cu doar cîteva ore în urma. „Toate sînt conservate la fel de bine”, a venit imediat explicatia. Datele notate în actul original coincideau cu cele din foaia matricola a Mariei si cu cele din computerele FIG.

Sursa: Prosport