Și-a cheltuit toți banii, crezând că are cancer

19 06. 2012, 16:40

Frank, în vârstă de 69 de ani, și Wilma, în vârstă de 65 de ani, au datorii de 80.000 de dolari după ce Frank a fost diagnosticat greșit cu cancer la plămâni în stadiu terminal.

După ce au primit vestea cutremurătoare, cei doi au decis să își trăiască viața la maxim și și-au lichidat afacerile, casa și toate lucrurile de valoare, renunțând și la asigurările de viață.

După ce au spart banii pe concedii de lux, mâncare scumpă și excursii foarte costisitoare, cei doi au așteptat de la o zi la alta ca Frank să moară, însă în loc să se înrăutățească starea sa, Frank se simțea din ce în ce mai bine.

La un control de rutină, la aproximativ doi ani de la primul diagnostic că are cancer, Frank a aflat cu stupoare că nu mai este bolnav și că este posibil să nu fi avut deloc, de la început.

Deși au recunoscut că a fost făcută o greșeală, reprezentanții spitalului au declarat că diagnosticul a fost bazat pe setul de analize efectuate la momentul respectiv.

Veștile sunt bune și cei doi ar trebui să se bucure de acest „miracol”, însă acum trebuie să găsească o soluție să-și plătească pentru datoriile strânse în momentele de „destrăbălare” pe care le-au savurat ca și cum ar fi fost ultima zi pe Pământ.