Într-un interviu acordat revistei OK! Magazine, Patrizia Paglieri a vorbit despre cel două căsnicii ale ei şi despre Francesco, băiatul pe care îl creşte singură de când el avea un an.
„Soţii nu i-am avut niciodată lângă mine la serviciu. Am deschis restaurantul în România în 1999, când Francesco avea trei ani şi eu eram divorţată de doi ani. Mama m-a ajutat mult cu creşterea lui, şi în Italia, dar şi aici, până când tata a venit şi el aici, ca director de cazinou”, a povestit Patrizia.
Francesco, acum în vârstă de 18 ani, i-a moştenit pasiunea, dar este cu gândul la examenul de Bacalaureat care urmează şi la Facultatea de Management, de care e interesat.
“Eu i-am spus iniţial că tatăl lui e mort. M-am gândit că aşa ar fi mai bine, decât să mă întrebe întruna despre el, iar eu să nu am răspunsuri. Nu-i puteam spune adevărul, fiindcă simţeam că adevărul divorţului era unul ruşinos, şi atunci l-am lăsat cu ideea că e mort, până la 14 ani, când am sperat că va înţelege şi i-am explicat”, a spus Patrizia în acelaşi interviu.