Ştiind asta, cântăreaţa a avut, zilele trecute, în compania unor gemene, un show care i-a lăsat pe toţi cu gura căscată, senzualitatea lui fiind cu totul şi cu totul specială.
Conform spynews.ro urcat pe scena unui eveniment monden îmbrăcată doar cu un trench de culoare galben muştar, scurt şi care, cu greu, îi ascundea partea dorsală. Gemenele alături de care a dansat au purtat şi ele ţinute la fel de fierbinţi, dar negre. Iar când au început show-ul, am putea spune că cele trei au reuşit să pună pe jar întreaga suflare masculină de la eveniment.
Astfel, dansând, Daniela nu s-a sfiit să se întindă pe podea, să îşi deschidă larg picioarele, să îşi arate bustul şi să se mişte în cel mai provocator mod cu putinţă.