Jojo a ajuns la cuţit: „Dacă aş fi acţionat mai repede m-aş fi scutit de multă durere”

Apropo.ro / 27.07.2018, 13:16
Jojo a ajuns la cuţit: „Dacă aş fi acţionat mai repede m-aş fi scutit de multă durere
Cătălina Grama, cunoscută drept Jojo, are doi copii, Achim şi Zora Maria.

De patru ani, Jojo, alias Cătălina Grama, şi-a refăcut viaţa alături de actorul Paul Ipate, iar împreună au o fetiţă.

Recent, Jojo a fost nevoită să se opereze.

„De când am născut-o pe Zora, hernia mea ombilicală căpătată în sarcină cu Achim şi-a făcut de cap din ce în ce mai tare. De ce zic asta? Pentru că a devenit mai proeminentă şi a şi început să doară. Nu mereu, însă din ce în ce mai des. Deşi am fost prevenită de mai multe ori că trebuie să fac operaţia necesară pentru ca lucrurile să fie în regulă eu nu şi nu. Între timp am lăsat toate lucrurile să meargă normal: am muncit enorm, mi-am crescut copiii, i-am ridicat şi purtat în braţe pe amândoi fără restricţii ( deşi Achim are acum aproape 21 de kilograme), şi mi-am văzut de viaţă, cum s-ar spune. La fel şi hernia. Până într-o zi. A urmat o altă criză de durere, şi deşi aveam şi alte lucruri importante în program am ajuns tot la urgenţă. Am crezut că este tot apendicele. În schimb de vină era hernia ombilicală. Paul m-a convins ca în sfârşit să programăm operaţia pe care o amânasem atâta vreme”, a dezvăluit vedeta.

„Vă sfătuiesc sincer să mergeţi şi să interveniţi încă de la primele semne că ceva e în neregulă. Eu am intervenit totuşi la timp, pentru că se pot întâmplă lucruri mult mai rele, însă dacă aş fi fost mai puţin încăpăţânată şi aş fi acţionat mai repede m-aş fi scutit de multă durere”, a povestit Jojo pe blogul său.

Jojo, pe vremea când era minoră şi provocatoare. Uite cum poza!

Femeile fierbinţi ale lui Nicolaescu: Mihaela Rădulescu, Jojo, Ilena Lazariuc, Daniela Nane. Goale de dragul artei! – FOTO

Paul Ipate şi Jojo, detalii picante despre relaţia lor amoroasă

Paul Ipate şi Jojo stau într-un palat! Cum arată şi unde se află – FOTO

În 2012, actriţa a divorţat de Ionuţ Grama, iar bărbatul este obligat de instanţă să achite o pensie de 1.500 de lei băieţelului care a rămas în grija mamei.