Adevărata surpriză a fost însă înfăţişarea actorului, comentată îndelung pe reţelele de socializare, chiar în timpul ceremoniei de acordare a premiilor Academiei Britanice de Film (BAFTA). ”Ce tragedie că Tom Cruise şi-a distrus chipul acela drăguţ!”
Toată lumea a fost şocată de faţa umflată şi de pielea suspect de întinsă a actorului în vârstă de 53 de ani.
Comentariile au început să curgă pe reţelele de socializare, nu puţini fiind aceia care au presupus că, atins de microbul cochetăriei, Tom Cruise a apelat la minunile chirurgiei estetice pentru a înlătura semnele îmbătrânirii.
”Ce tragedie că Tom Cruise şi-a distrus chipul acela drăguţ. Chiar îmbătrânea frumos. Acum s-a terminat, parcă ar fi una din statuile lui Buddha din Bamyan”, a scris vedeta de televiziune Muriel Gray pe Twitter.