În acest weekend, între orele 12:00 şi 19:00 în ambele zile, pe scena de la Palatul Naţional al Copiilor vor urca cei mai talentaţi locuitori ai Capitalei. Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu vor avea de făcut o selecţie serioasă şi foarte dificilă având în vedere că numerele se anunţă a fi extrem de diverse: comedianţi, contorsionişti, super dansatori, instrumentişti şi multe alte reprezentaţii total neaşteptate!
Smiley şi Pavel Bartoş vor fi şi ei acolo pentru a-i încuraja pe concurenţi şi, ca de fiecare dată, vor avea propriul lor spectacol în culise. Cei doi au fost prezenţi săptămâna trecută şi la preselecţiile care au avut loc în Capitală. „Au venit aproape 1000 de oameni, a fost chiar o invazie de talentaţi. Echipa a avut nevoie de două zile pentru a-i selecta pe cei care vor participa la show-urile de la Palatul Copiilor. Se anunţă un spectacol total! Noi am tras un pic cu ochiul şi ne-a placut tare mult ce am văzut”, a povestit Smiley.