Show-ul transformărilor revine! Ele sunt concurentele “Te cunosc de undeva!”
„Recunosc că, de multă vreme, am fost curtată să particip la această „haiducie” şi am refuzat mereu, pentru că nu am avut curajul şi nici timpul necesar. Din fotoliul telespectatorului, „Te cunosc de undeva!” este o emisiune de divertisment spumoasă, amuzantă şi plină de neprevăzut, cu invitaţi foarte talentaţi, speciali, care surprind mereu, dar ştiam cât de greu este şi, mai ales, câtă muncă se află în spatele acestei emisiuni, atât din partea invitaţilor, cât şi a echipei de realizatori. Se pare însă că lucrurile vin şi se întâmplă atunci când trebuie şi, mai ales, când le vine rândul.
Participând la o altă emisiune de divertisment aici, la Antena 1, am avut o întâlnire cu toţi cei răspunzători de bunul mers al acestei emisiuni, cea mai longevivă dintre toate ţările în care s-a făcut până acum şi, cu argumente foarte bine susţinute, m-au convins să spun da, să scap de toate fricile, complexele, îndoielile, neputinţele şi nesiguranţele mele care erau pe bună dreptate întemeiate, mai ales că sunt decana de vârstă a tuturor invitaţilor, din ediţiile de până acum”, marturiseşte cunoscuta actriţă Adriana Trandafir.
“Această “emisiune-ispită” mi-a intrat prima dată la suflet acum trei ani de zile, ca un ghimpişor. De-a lungul timpului, revenea din ce în ce mai puternică “ispita”, până când am hotărât să intru în acest “joc” dificil. Am o oarecare teamă că nu voi fi la nivelul aşteptărilor, dar sunt sigură că o s-o depăşesc”, adaugă interpreta şi actriţa Ramona Bădescu.
Anisia Gafton şi-a dorit să vină la “Te cunosc de undeva!” pentru că, spune ea, „îmi place foarte mult emisiunea şi pentru că, da, pot să imit”. Nu-i este frică de nimic şi şi-a făcut deja o listă cu personajele care speră să-i pice la ruletă. “Mi-ar plăcea să le imit pe Maria Tănase, Mădălina Manole, Marilyn Monroe, Sofia Vicoveanca, Duffy, Ruby, Bonnie Tayler sau Marina Voica. De asemenea, mă bucur că echipa este foarte unită şi frumoasă, iar concurenţii foarte prietenoşi. Practic mergi acolo ca în vacanţă, să te distrezi. Sunt fericită şi cred că am avut noroc să fac parte din echipa aceasta”, mai spune actriţa de stand-up comedy.
Julie Mayaya consideră o provocare venirea ei la “Te cunosc de undeva!. “Sunt convinsă că va fi o experienţă care-mi va testa limitele şi din care voi avea foarte multe de învăţat. Mă sperie însă faptul că în anumite situaţii voi fi nevoită să port lentile de contact. Asta pentru că nu am mai purtat niciodată şi stiu că am ochii sensibili. Mă mai sperie si faptul că trebuie să renunţ la unghiile mele lungi şi îndrăzneţe şi, nu în ultimul rând, faptul că părul meu afro reprezintă o adevărată provocare pentru stilişti”, spune solista cu origini congoleze.
La rândul ei, Lidia Buble, aflată la a doua sa participare la “Te cunosc de undeva!”, mărturiseşte că şi-a dorit mult să revină pe scena transforming show-ului. “Prima mea participare m-a maturizat foarte mult artistic, mi-a dat o mare încredere în mine, de la o ediţie la alta. Cred că, de data asta, voi da şi mai mult din mine şi voi fi o „Wonder Woman”, pe scenă (râde). Am mari emoţii şi sunt foarte nerăbdătoare să începem noul sezon”, spune Lidia Buble.
Care sunt primele personaje pregatite de inspirata ruletă pentru talentatele concurente ale acestui sezon, telespectatorii Antenei 1 vor afla, în curând, numai la „Te cunosc de undeva!”.