„Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings” rămâne pentru a treia săptămână consecutiv lider în box office-ul nord-american

20 09. 2021, 08:20

Producția Marvel “ Shang-Chi și legenda celor zece inele/ Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”, o aventură epică ce îl are în centru pe Shang-Chi, cunoscut drept „Stăpânul Kung-Fu” în clasicele benzi desenate, rămâne pentru a treia săptămână consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 21,7 milioane de dolari.

Noul film abundă în acțiune, efecte vizuale spectaculoase, aventură și umor și aduce pe marele ecran un erou modern, interpretat de Simu Liu. Acesta lucrează ca valet în San Francisco, ducând o viață aparent banală, care se destramă atunci când un grup de asasini fură un pandantiv pe care i-l dăduse cadou mama sa în copilărie. Shang-Chi se vede atras  spre organizația clandestină a celor Zece Inele și este forțat să se confrunte cu trecutul pe care credea că l-a lăsat în urmă.

Regia filmului este semnată de Destin Cretton, iar din distribuție mai fac parte Awkwafina, Michelle Yeoh, Simu Liu, dar și românul Florian Munteanu. Producătorii sunt Kevin Feige și Jonathan Schwartz, iar producătorii executivi sunt Louis D’Esposito, Victoria Alonso și Charles Newirth.

Pe locul al doilea în box office-ul american de weekend, ca și săptămâna trecută, rămâne „Free Guy”, care a avut încasări de 5,2 milioane de dolari de vineri până duminică. O comedie care se transformă treptat într-o poveste despre alegeri, curaj, prietenie, umanitate și ce înseamnă să te găsești pe tine într-o lume care vrea să te conformezi, cu Ryan Reynolds, Jodie Comer, Joe Keery, Lil Rel Howery, Utkarsh Ambudkar și Taika Waititi în rolurile principale, filmul este regizat de Shawn Levy.

Topul este completat de un new entry, „Cry Macho”, cu încasări de 3,5 milioane de dolari. Drama regizată și produsă de Clint Eastwood, care joacă și rolul principal, spune povestea unei foste vedete de rodeo care trebuie să reunească un tânăr aflat în pericol în Mexic cu tatăl său aflat în Statele Unite. Scenariul este o adaptare de Nick Schenk, bazată pe romanul cu același nume din 1975 de N. Richard Nash.

Topul 10 al peliculelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele din America de Nord este completat de:  „Candyman‟ (3,5 de milioane de dolari), „Malignant – Încarnarea Răului” (2,6 de milioane de dolari), „Copshop‟ (2,3 de milioane de dolari), „Jungle Cruise”  (2,08 de milioane de dolari), „Paw Patrol: The Movie” (1,7 milioane de dolari), „The Eyes of Tammy Faye” (675.000 de dolari) și „Don’t Breathe 2‟ (665,000 de dolari).
Foto: Forum Film

CITEȘTE ȘI: Pugilistul Florian Munteanu, în filmul „Borderlands”, alături de Cate Blanchett și Kevin Hart