Shakira, amanta fotbalistului Gerard Pique?
Cei doi, care s-au intalnit in Africa de Sud, la
Cupa Mondiala, se pare ca au o aventura, cu toate ca ambii sunt
logoditi.
Potrivit revistei spaniole, Shakira si Gerard au petrecut doua
nopti impreuna, intr-un hotel, fara a face publica locatia
acestuia.
In anul 2000 Shakira a inceput o relație cu Antonio de la Rua,
fiul presedintelui de atunci al Argentinei, Fernando de la Rua, cu
care formeaza un cuplu si in prezent. De-a lungul anilor in presa
internationala au existat diverse articole cu privire la cei
doi.
„Este
amuzant modul in care ziarele doresc sa te vada casatorit,
pentru ca mai apoi sa te vada divorțat. Ei bine, eu nu voi face
niciuna dintre acestea”.
Totuși, interpreta afirma faptul ca iși dorește sa intemeieze o
familie, declarand: „Eu nu-mi fac probleme din pricina faptului ca
nu suntem casatoriți. Ne comportam ca și un cuplu casatorit, chiar
daca noi nu suntem casatoriți. Dar am fost impreuna timp de noua
ani și am ajuns la un consimțamant și ne gandim sa avem copii”.
Imagini: Northfoto