Sfântul Mina, 11 noiembrie. Tradiții și obieciuri de Sfântul Mina

Sfântul Mina este prăznuit de creștinii-ortodocși pe 11 noiembrie, și pe 24 noiembrie de către romano-catolici. Sfântul Mina îi ocrotește pe păgubiți, se arata grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați.

Sfântul Mina sau Sărbătoarea Tâlharilor

Mii de oameni, fiecare cu durerea pierderii a ceva, sunt prezenți, îndeosebi pe 11 noiembrie, la Biserica „Sfântul Mina” din București, cu credința că vor recăpăta ce-au pierdut dacă se roagă la moaștele mucenicului Mina.

În tradiția populară, ziua mai poartă și numele de ”Sărbătoarea Tâlharilor”. Pe vremuri, chiar și hoții respectau această dată. Unii dintre ei, mai cu frică de cele sfinte, puneau sume mici de bani în buzunarele celor, de la care, în mod normal, furau tot restul anului. Sperau ca Sf. Mina să-i ierte.

Femeile merg la biserică în aceasta zi pentru a duce lumânări și le lipesc la sfeșnice cu capătul pe care de obicei îl aprind. Potrivit tradiției, se crede că schimbă gândurile dușmanilor.

Fetele urmează și ele același ritual cu lumânările în speranța că inimile celor doriți se vor întoarce spre ele. Tot în această zi se plătesc sărindare și acatiste pentru măritiș, pentru împlinirea blestemelor și aflarea unor taine.

 Sfântul Mina a trăit în timpul împăraților romani Diocletian și Maximian

Mina a trăit în timpul împărăției lui Dioclețian și a lui Maximian. Mucenicul, de o frumusețe rară, era ostaș în ceata tribunului Firmilian, pe vremea când trupele acestuia se găseau în Cotianul Frigiei, stăpânit de dregătorul Arghirisc.

Acești împărați păgâni porunciseră ca cei ce nu se vor închina zeilor să fie chinuiți și să primească pedeapsa cu moartea. Toți creștinii erau obligați să se roage la idoli. Mina s-a opus și și-a lepădat haina ostășească, refugiindu-se în pustiu, în munți, preferând să trăiască în pădure, cu fiarele, decât în mijlocul unui popor care nu-l recunoaște pe Dumnezeu. Ani de zile și-a curățat sufletul în post și rugăciune.

Sfântul Mina ajunge în armata imperială, însă, la 23 februarie 303, când Diocletian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, părăsește armată și se retrage în deșert, dedicându-se vieții ascetice. După puțin timp, Dumnezeu i-a dat puterea de a face minuni.

În vremea petrecută în pustiu l-a întâlnit pe Sfântul Macarie Egipteanul care i-a spus: „Ce cauți Mina, de unul singur, între cer și pământ? Locul tău este printre oameni, că aceștia să ia aminte la cuvintele și faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”.

Prezent în Cotyaeum la celebrarea unei sărbători păgâne, mărturisește fără ezitare că este creștin. Este luat de soldați și dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credința în Hristos, i s-au tăiat mâinile și picioarele, apoi capul.

Moaștele Sfântului Mina

Începând din anul 1874, biserica „Sfântul Mucenic Mina” din București păstrează fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse de la Mănăstirea „Sfântul Mina” din Egipt și puse într-o raclă executată în anul 1941, cu sprijinul arhiereului Veniamin Pocitan.

Credincioșii se pot închina la moaștele Sfântului Mina și în Catedrala mitropolitană din Iași. În această Catedrală, printre moaștele celor 32 de sfinți, se afla și un fragment din moaștele Mucenicului Mina.

Și în Biserica „Sfântul Mina” din cartierul Obcin (Suceava) sunt prezente două fragmente din moaștele Sfântului Mina. Ele au fost aduse din Grecia, în august 2001, de către Arhiespicopul Sucevei și Radautilor.