Sezonul al doilea „Euphoria”, cu Zendaya, are premiera pe 9 ianuarie (VIDEO)
HBO a confirmat data lansării pentru cel de-al doilea sezon al serialului „Euphoria”, cu Zendaya în rolul principal.
Creat și scris de Sam Levinson, serialul apreciat de critici o are pe Zendaya în rolul Rue Bennett, o dependentă de droguri care iese dintr-un centru de dezintoxicare și se străduiește să dea sens lumii în care trăiește. Acest lucru începe să se schimbe odată cu sosirea lui Jules, interpretat de Hunter Schafer.
CITEȘTE ȘI: Top 10 cele mai ascultate coloane sonore ale serialelor din toate timpurile, făcut de Spotify
Zendaya și John David Washington ar putea fi cuplul ‘Malcolm & Marie’ de Oscar
Primul sezon, lansat în 2019, a fost urmat de două episoade speciale. Primul, „Trouble Don’t Last Always”, a fost difuzat în decembrie anul trecut, în timp ce „Fuck Anyone Who’s Not A Sea Blob” a fost lansat la scurt timp după, în ianuarie.
„Când ești mai tânăr, totul pare atât de permanent”, spune Rue în noul trailer. „Dar, pe măsură ce îmbătrânești, începi să-ți dai seama că nimic nu este și toți cei pe care îi iubești pot pleca”.
Trailerul îi prezintă și pe membrii distribuției anterioare Sydney Sweeney (Cassie), Alexa Demie (Maddy), Barbie Ferreira (Kat) și Mauda Apatow (Lexi). Li se alătură muzicianul Dominic Fike.
Vorbind despre al doilea sezon la începutul acestui an, Zendaya a spus: „Este un sezon dificil. Va fi greu și va fi devastator uneori, dar cred că Rue chiar merită toată această grijă când vine vorba despre personajul ei, deoarece cred că reprezintă foarte mult pentru mulți oameni. Sper să îi fac pe acești oameni mândri cu reprezentările noastre despre Rue [și] cu modul în care evoluează personajele”.
Zendaya a făcut istorie în 2020, când a devenit cea mai tânără femeie care a câștigat un Emmy pentru cea mai bună actriță într-un serial dramă, pentru acest rol, potrivit NME.
Sezonul al doilea al serialului „Euphoria” va fi lansat pe 9 ianuarie pe HBO Max.
CITEȘTE ȘI: The Weeknd este coscenarist într-un serial produs de HBO, în care și joacă
Foto: Profimedia Images