”Serviţi, vă rog!” – Reţete delicioase de la Nea Mărin, Liviu Vârciu şi doamna Bamboi
Ce vi se pare cel mai greu la filmările „Serviţi, vă rog!”? Dar cel
mai frumos?
Nea Mărin: Mi s-a părut foarte greu, pentru că am
avut de gestionat mai multe ca oricând: restaurant, cafenea,
terasă, pensiune, ferma de animale şi păsări. Cel mai greu mi s-a
părut restaurantul, am avut foarte multi clienţi. Cel mai frumos a
fost că am stat mereu pe terasă, la malul marii, cât timp lumea se
cocea în Bucureşti.
Liviu: Cel mai frumos lucru e viaţa la mare în
sine, eu sunt constănţean şi nu există pentru mine ceva mai frumos
decât să te trezeşti dimineaţa şi când deschizi ochii, să vezi
marea, să simţi briza. Nu se poate ceva mai frumos de atât. Cel mai
urât lucru la mare este să fii lângă Nea Mărin, să-ţi strice el
toată bucuria cu prezenţa şi ordinele lui.
Doamna Bamboi: Singurul lucru greu este căldura în
care a trebuit să stăm. Iar cel mai frumos este marea în sine care
te ajută să te linişteşti.
– Ce nu trebuie să ne lipsească de pe masă pe timpul
verii?
N.M.: Peştele, hamsiile, guvizii, puii de baltă.
Se şi zice „Nicio masă fără peşte” şi bine se zice.
L.: Pe timpul verii, nu trebuie să lipsească de pe
masă legumele şi fructele, iar cea mai importantă masă pentru mine
este masa de dimineaţă. Mănânc orice dimineaţa, numai să mănânc, nu
fac mofturi!
D.B.: Cea mai importantă masă este prânzul, pentru
că este masa de bază. Nu trebuie să ne lipsească de pe masă supele,
fructele, salatele.
– Care vi se pare cel mai neplăcut lucru de făcut în
bucătărie?
N. M.: Mâncare pentru atâta lume. Noroc cu doamna
Bamboi care i-a ajutat pe toţi. La un moment dat, mergea bucătăria
la foc continuu, se comandau zece porţii de piept de pui, în
paralel cu 7 porţii de pulpe de pui cu cartofi prăjiţi şi
hamsii.
L.: Cel mai neplăcut lucru pentru mine era să spăl
vasele, însă am observat că dacă le speli o dată, de două ori, de
cinci ori, îţi dai seama că nu e greu, ci e chiar uşor. Îmi place
să gătesc foarte mult, îmi place să fac lucruri interesante, să
experimentez, să combin, să surprind, nu-mi place să fac
banalităţi.
D. B.: Cel mai greu este să stai în picioare ore
în şir, însă dacă eşti învăţat cu bucătăria, nimic nu este
greu.
– La ce să se aştepte telespectatorii de la noul sezon
„Serviţi, vă rog!”?
N. M.: Cred că va fi show-ul show-ului! Cred că
legătura între mine, doamna Bamboi şi nenorocitul ăsta de Liviu va
face pe toata lumea să stea în faţa televizorului. Atât cât m-a
ajutat doamna Bamboi, atât a încercat Liviu să mă încurce, dar nu
i-a ieşit nimic!
L: La o mare porţie de râs. Eu am facut tot ce
mi-a stat în putere să fiu harnic şi să-l aduc pe Nea Mărin la
exasperare, dar nu mi-a ieşit nimic, nu am răzbit-o cu securistul
ăsta, dar ce ştiu sigur este că cei de acasă vor râde pe
bune.
D. B.: Să se aştepte la o emisiune comică, cu
vedete care au fost puse în ipostaze în care nu au mai fost
niciodată, cu multe faze hazlii.
Reţeta lui Nea Mărin – Hamsii
Hamsii (sau guvizi) date prin mălai, prăjite în tigaie, servite cu
mămăliguţă şi usturoi. Repede şi bun!
Reţeta lui Liviu – Spaghete vârciuleze
Tăiaţi usturoi feliuţe subţiri, îl trageţi la tigaie, puneţi peste
usturoi o cutie de roşii tăiate felii, apoi busuioc, rozmarin,
puţin oregano, piper şi sare. Separat, fierbeţi spaghete. Se pun
spaghetele fierte într-o farfurie, iar sosul făcut la tigaie se
pune peste ele. Este foarte radip şi foarte gustos. Eu le numesc
spaghete vârciuleze.
Reţeta doamnei Bamboi – Ciorbă de legume
Cea mai rapidă reţetă care îmi vine în minte este o ciorba acră de
legume, care te răcoreşte pe canicula de afară. Se iau cât mai
multe legume, se taie mărunt, se fierb, se adaugă bulion, verdeaţă,
borş şi sare după gust.
Prima ediţie de „Serviţi, vă rog!”
Aventura „Serviţi, vă rog!” de la mare începe din 2 şi 3 august, la
PRO TV.
La primul apel al sezonului se vor alinia exotica Laurette, sexosul
Bogdan Vlădău, amuzantul Pavel Bartoş şi Vica, una dintre
coregrafele care au făcut istorie la „Dansez pentru tine”. Pentru
că Nea Marin le-a pus gând rău, iar un restaurant la mare nu este
nici pe departe cea mai uşoară îndeletnicire, viaţa vedetelor va fi
grea, însă cu „aportul” spionului Liviu Vârciu, viaţa lor va fi
de-a dreptul dramatică la „Serviţi,
vă rog!„.