Serialul TV „Betty cea urâtă” – film de cinema!
Serialul TV „Betty cea urâtă” a fost difuzat în Statele Unite în perioada 2006 – 2010 şi a acumulat o bază de fani foarte fideli, iar actorii insistă în prezent pe lângă creatorului show-ului, Silvio Horta, să scrie o versiune pentru Hollywood a poveştii, potrivit contactmusic.com.
Actriţa Ana Ortiz, care a interpretat rolul Hilda Suarez, sora din film a personajului principal, Betty, a vorbit recent despre o versiune pentru cinema a serialului.
„Mi-ar plăcea să spun că se lucrează la un film. Tocmai m-am văzut cu Vanessa (Vanessa L. Williams, actriţa care a interpretat rolul Wilhelmina în serial – n.r.) şi suntem foarte hotărâte, tinem pumnii ca proiectul să iasă. Cred că Hilda (personajul din serial – n.r.) va fi căsătorită şi va avea un salon de înfrumuseţare, iar Betty ar putea avea propria revistă”, a declarat Ana Ortiz.
Actriţa – în vârstă de 43 de ani – a mai spus că ar dori ca Bette Midler să aibă o apariţie în film.
„Este o poveste care se desfăşoară în New York, aşa că ar trebui să aibă vedete din New York. Întotdeauna ne-am dorit ca Bette Midler să apară în serial”, a spus Ortiz, care a precizat că actorilor le-ar plăcea să şi cânte.
„De ce să nu facem şi un musical pe Broadway despre Betty cea urâtă. Tuturor ne place să cântăm. Unii cântă mai bine. În mod clar, Vanessa Williams este o cântăreaţă extraordinară, dar tuturor ne place să ne imaginăm că ne descurcăm să cântăm”, a mai spus Ana Ortiz.
Serialul TV „Betty cea urâtă/ Ugly Betty” a fost difuzat în Statele Unite de postul ABC, din septembrie 2006 până în aprilie 2010. Show-ul a fost creat de Silvio Horta, plecând de la ideea telenovelei columbiene „Yo soy Betty, la fea”, creată de Fernando Gaitán, scrie Mediafax.