Serialul „Succession/ Succesiunea” revine pe HBO GO
Premiatul serial HBO Original „Succession/ Succesiunea”, creat de Jesse Armstrong, revine cu al treilea sezon, ce va avea nouă episoade. Primul episod este disponibil deja pe HBO GO.
„Succesiunea” explorează temele puterii și dinamicii familiale prin ochii patriarhului Logan Roy (Brian Cox) și a celor patru copii adulți ai săi, Kendall (Jeremy Strong), Siobhan (Sarah Snook), Roman (Kieran Culkin) și Connor (Alan Ruck), potrivit unui comunicat remis Apropo de HBO Go.
CITEȘTE ȘI: HBO Max a prezentat noua platformă de streaming înainte de lansarea în Europa
Sezonul al treilea îl găsește pe Logan într-o poziție riscantă, în care se luptă să asigure alianțe familiale, politice și financiare după ce a fost prins într-o ambuscadă de fiul său rebel Kendall. După decizia impulsivă a lui Kendall de a expune scandalul extins în care se află compania, fiecare membru al familiei își contemplă viitorul. Tensiunile cresc pe măsură ce o luptă din inima corporației amenință să se transforme într-un război civil al familiei Roy care gravitează în jurul sumbrei întrebări despre preluarea puterii într-o lume post-Logan.
Vezi trailerul aici:
Din distribuția sezonului trei fac parte: Brian Cox, Jeremy Strong, Sarah Snook, Kieran Culkin, Alan Ruck, Nicholas Braun, Matthew Macfadyen, Peter Friedman, J. Smith-Cameron, Dagmara Dominczyk, Justine Lupe, David Rasche, Fisher Stevens, Hiam Abbass, Arian Moayed, Harriet Walter, James Cromwell, Natalie Gold, Juliana Canfield, Annabelle Dexter-Jones, Zoë Winters și Jeannie Berlin. Li se alătură Alexander Skarsgård, Sanaa Lathan, Linda Emond, Jihae, Adrien Brody, Hope Davis și Dasha Nekrasova.
Podcastul ce însoțește sezonul trei al serialului „Succesiunea” va fi lansat după premiera sezonului, cu o nouă gazdă – jurnalista Kara Swisher. În fiecare săptămână, Kara va vorbi despre evenimente din lumea reală ce au ecou în saga care se desfășoară pe ecran. Va explora subiecte diverse – de la dinamica familiei, capitalism, putere și, mai ales puterea necontrolată, alături de jurnaliști de top, scriitori, gânditori, psihologi și critici culturali, precum și împreună cu unii dintre realizatorii serialului. Episoadele vor fi disponibile în fiecare săptămână pe toate platformele audio destinate podcasturilor, imediat după difuzarea celui mai recent episod din „Succession” la HBO.
Serialul îi are ca producători executivi pe Jesse Armstrong (care este și producător general), Adam McKay, Frank Rich, Kevin Messick, Jane Tranter, Mark Mylod, Tony Roche, Scott Ferguson, Jon Brown, Lucy Prebble, Will Tracy și Will Ferrell.
Un nou episod va fi disponibil pe HBO GO în fiecare luni.
CITEȘTE ȘI: “House of the Dragon”: HBO Max dezvăluie un nou trailer pentru prequelul „Game of Thrones” (Video)
Miniseria „Scenes from a marriage”, cu Jessica Chastain, pe HBO GO
Foto: HBO GO