Ben Crawford (Ryan Phillippe) trece din rolul de bun samaritean la suspect de omor calificat după ce descoperă trupul neînsufleţit al fiului vecinilor, Tom Murphy, în pădurea din apropierea casei. Pe măsură ce detectivul Andrea Cornell (Juliette Lewis) sapă după adevăr şi îl plasează pe Ben în topul suspecţilor, cazul se complică şi se dezvăluie în faţa telespectatorilor din perspectiva lui Ben. Încercând să îşi apere renumele şi să îşi păstreze imaginea intactă, Ben însuşi începe o muncă de detectiv, revelând secrete adânc ascunse. Nimeni nu scapă suspiciunilor, într-o comunitate unde toţi cred că se cunoşteau între ei. Viaţa de familie a lui Ben, intrată deja într-o perioadă nefericită, este întoarsă cu susul în jos pe măsură ce procesul anevoios de menţinere a imaginii tatălui perfect avansează.
„Secrete şi minciuni” este un serial thriller marca Barbie Kligman (Private Practice), bazat pe producţia australiană originală Secrets & Lies, creată de Stephen Irwin.