Serialul Netflix „Vikingii: Valhala” va avea premiera pe 25 februarie, iar trailerul a fost deja lansat de platforma de streaming.
Având acțiunea plasată cu peste o mie de ani în urmă, la începutul secolului al XI-lea, „Vikingii: Valhalla” este o cronică a aventurilor eroice ale unora dintre cei mai celebri vikingi ai tuturor timpurilor: legendarul explorator Leif Eriksson (Sam Corlett), pătimașa și încăpățânata sa soră, Freydis Eriksdotter (Frida Gustavsson) și ambițiosul prinț nordic Harald Sigurdsson (Leo Suter).
CITEȘTE ȘI: Netflix va lansa 25 de noi producții sud-coreene în 2022
Cel de-al doilea sezon „Bridgerton” va fi difuzat pe Netflix în martie
În timp ce tensiunile dintre vikingi și casa regală din Anglia ating un punct critic si sângeros și vikingii se înfruntă între ei din cauza contradicțiilor dintre credința creștină și cea păgână, acești trei vikingi pornesc într-o călătorie legendară care îi va purta peste oceane și pe câmpuri de bătălie, de la Kattegat până în Anglia și chiar mai departe, totul într-o luptă continuă pentru supraviețuire și glorie.
Acțiunea din „Vikingii: Valhalla” este plasată la peste o sută de ani de la evenimentele din serialul original „Vikingii” și prezintă o nouă aventură care împletește drame și evenimente autentice din punct de vedere istoric cu scene de acțiune dure și captivante, potrivit unui comunicat remis Apropo de Netflix.
Realizatorul și producătorul executiv este Jeb Stuart, iar producători executivi, Morgan O’Sullivan, Michael Hirst, Sheila Hockin, Steve Stark, James Flynn, John Weber, Sherry Marsh, Alan Gasmer și Paul Buccieri. Din distribuție fac parte Bradley Freegard, Jóhannes Haukur Jóhannesson, Caroline Henderson, Laura Berlin și David Oakes.
Vezi trailerul mai jos:
CITEȘTE ȘI: Netflix a anunț at lista producțiilor originale pentru 2022 (VIDEO)
Foto: Netflix