Serialul Mad Men – sezonul 3, în premieră la TVR 1

02 08. 2011, 13:38

Academy
of Television Arts and Sciences a anunţat nominalizările pentru cea
de
63-a ediţie a Premiilor Emmy
din acest an, iar serialul Mad
Men, difuzat în România de TVR 1, a adunat un total de 19
nominalizări. Printre acestea, nominalizările sunt pentru cea mai
bună dramă, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă, dar şi
pentru cel mai bun scenariu. Cea de-a 63-a gală Primetime Emmy
Awards va avea loc la Los Angeles, pe 18 septembrie.
În New York-ul anilor ’60, serialul urmăreşte viaţa şi competiţia
acerbă între bărbaţii şi femeile care lucrează în agenţiile de
publicitate de pe Madison Avenue şi care fac din vânzări o artă în
sine.
Nebunii de pe Madison Avenue (Mad Men) este un serial multipremiat
încă de la lansare cu un Premiu Emmy pentru Cel Mai Bun Serial
Dramatic, 3 Globuri de Aur pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic, un
Premiu Peabody, un Premiu al Asociaţiei Producătorilor, 2 premii
ale Asociaţiei Scenariştilor, Premiul AFI în 2007 şi 2008 pentru
clasarea în Top 10 al celor mai bune programe de Televiziune,
Premiul BAFTA pentru Cel Mai Bun Program Internaţional.
Mad Men se înscrie în rândul serialelor foarte apreciate de public
si se alătură celorlalte productii ultrapremiate pe care TVR 1 le
difuzează pentru telespectatorii săi: Anatomia lui Grey, Dr.
House.