Serialul “Downton Abbey” va fi difuzat şi în România
Apreciat de-a lungul timpului de criticii americani şi britanici pentru scenariul bine structurat şi personajele complexe, producţia a primit cele mai multe nominalizări din istoria premiilor Emmy, 27 la număr, a câştigat şi un Glob de Aur pentru cel mai bun serial şi a fost lider pe segmentul său orar, atât pe ITV (Anglia) şi PBS (USA), devenind cel mai cunoscut serial britanic.
Acţiunea serialului se petrece pe domeniul fictiv “Downton Abbey”, reşedinţa contelui şi contesei de Grantham, şi urmăreşte viaţa aristocratică a familiei Crawley şi a slujitorilor lor în timpul domniei regelui George al V-lea.
Serialul va fi difuzat la Euforia TV din a doua jumătate a anului 2014.
O altă noutate va fi şi serialul „Ray Donovan”, o producţie CBS, cu Liev Schreiber în rolul principal. Producţia se bucură de aprecierile criticilor, iar la premiile Golden Globe ce au avut loc chiar zilele trecute, actorul Jon Voight, unul dintre actorii din serial, a primit trofeul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar cu interpretarea sa din acestă producţie.
Un alt serial în prima difuzare este „Mistresses” pe care Euforia TV l-a programat pentru septembrie 2014.
Completând aceste noutaţi , Euforia tv continuă difuzarea de sezoane noi ale serialelor care se bucură deja de popularitate în randul telespectatoarelor : ”Dr.House” (sezonul 5), „Soare, palmieri şi crime”(sezoanele 3 -5), „Costume”(sezonul 2), „Menajere ambiţioase”(sezonul 2), „Păstrează speranţa” (sezonul 2), „Răzbunare” (sezonul 3),”Private practice – Medici în Santa Monica”(sezoanele 5-6), sau „Glee”( sezonul 4).