Serialul Amazon „Lord of the Rings” va fi lansat pe 2 septembrie 2022

03 08. 2021, 07:19

Seria „Lord of the Rings”, de la Amazon, are oficial data de premieră. Serialul epic de fantezie extrem de așteptat în întreaga lume va debuta pe reațeaua de streaming pe 2 septembrie 2022, cu noi episoade difuzate săptămânal, după cel al premierei. Filmările pentru pimul sezon au avut loc în Noua Zeelandă și au fost finalizate pe 2 august. Amazon a lansat și prima imagine oficială din serie, conform publicației Variety.

Se știu prea puține lucruri despre scenariul serialului până în prezent, inclusiv despre titlul său oficial, dar este cert că acțiunea va avea loc în așa-numita a doua epocă, cu mii de ani înainte de evenimentele din cărțile „Lord of the Rings” și „The Hobbit”. Serialul urmărește povestea unui ansamblu de personaje, atât familiare, cât și noi, în timp ce se confruntă cu mult temuta reapariție a răului pe Pământul de Mijloc.

„Călătoria începe pe 2 septembrie 2022 cu premiera seriei noastre originale „Lord of the Rings” de pe Prime Video”, a declarat Jennifer Salke, șefa studiourilor Amazon. „Nu pot să exprim suficient cât de încântați suntem cu toții să ne ducem audiența globală într-o călătorie nouă și epică prin Pământul de Mijloc! Producătorii noștri talentați, distribuția, echipele creative și de producție au lucrat neobosit în Noua Zeelandă pentru a aduce la viață această viziune nespusă și uimitoare. ”

Distribuția îi include pe Cynthia Addai-Robinson, Robert Aramayo, Owain Arthur, Maxim Baldry, Nazanin Boniadi, Morfydd Clark, Ismael Cruz Córdova, Charles Edwards, Trystan Gravelle, Sir Lenny Henry, Ema Horvath, Markella Kavenagh, Joseph Mawle, Tyroe Muhafidin, Sophia Nomvete, Lloyd Owen, Megan Richards, Dylan Smith, Charlie Vickers, Leon Wadham, Benjamin Walker, Daniel Weyman și Sara Zwangobani.

Foto: outnow.ch

CITEȘTE ȘI: Un film anime “The Lord Of The Rings” va fi lansat în curând