Serial nou: “Robbie Coltrane prezintă: probe esenţiale”
Cunoscut mai ales pentru rolurile sale din seria “Harry Potter”, ca Rubeus Hagrid, şi din serialul britanic de televiziune “Cracker”, Robbie Coltrane se confruntă acum cu o nouă provocare dezvăluind unele dintre cele mai complicate şi de neexplicat crime cu care poliţia britanică a avut vreodată de-a face. Crescând aproape de mediul criminalistic, pentru că tatăl său lucra ca medic legist în poliţie, el a dezvoltat o pasiune pentru acest domeniu şi a fost intrigat de modul în care până şi cele mai mici probe sunt esenţiale pentru a determina un caz.
În această nouă serie exclusivă pentru CRIME + INVESTIGATION®, punctul central al fiecărui episod este traseul probelor: cum au fost descoperite indiciile, ce semnificaţie au avut ele şi cum au devenit esenţiale pentru rezolvarea cazului. Prin interviuri în premieră cu detectivii şi criminaliştii, Robbie dezvăluie uimitoarele întorsături de situaţie ale acestor cazuri adesea mai ciudate decât ficţiunea. Este un omagiu adus “artei detectivului”, care-şi foloseşte inteligenţa şi perseverenţa pentru a rezolva cazuri aparent de nerezolvat – unde la graniţa dintre succes şi eşec stau probele esenţiale.
Serialul este difuzat pe CRIME + INVESTIGATION® lunea, din 7 noiembrie, la ora 23:00, şi are opt episoade.