Sergiu Nicolaescu a avut un copil din flori?
Într-un interviu acordat ziarului „Libertatea” în 2010, Sergiu Nicolaescu a mărturisit că este convins că are un copil cu o femeie pe care a întâlnit-o în 1956.
„Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într-o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva”, a dezvăluit Sergiu Nicolaescu în ziarul „Libertatea„.
Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, la Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.