Serban Huidu: „N-am voie sa am vreo alta lovitura la cap, vreme de un an”

Prezentatorul emisiunii „Cronica Carcotasilor” (pe care o
prezinta alaturi de Mihai Gainusa) Serban Huidu vorbeste deschis
despre accidentul in care era la un pas sa isi piarda viata.
Data de 29 decembrie 2010 ramane o zi dureroasa
pentru el, dar si pentru familia sa.

Nu s-a recuperat inca 100%, insa ambitia si hotararea de a-si
reveni cat mai repede sunt de admirat. Inca face exercitii de
recuperare, de dictie, pentru ca organismul sa isi revina la
parametri normali cat mai repede.

In urma
accidentului din Austria, Huidu nu uraste muntele, ci
viseaza la clipa in care isi va pune din nou schiurile in
picioare. Cu toate acestea, el trebuie sa fie prevazator
si nu mai are nevoie sa se loveasca la cap.

Libertatea:
Serban, esti chiar tu sau doar cineva care seamana cu tine?

Serban Huidu: Ia uita-te in ochii mei! Ti se
pare ca e altcineva? (zambeste) Sigur, nu-s 100% recuperat, dar tot
eu sunt, fii sigur de asta.

L:
Deci, in coma fiind, n-ai vazut nici o lumina alba
si stralucitoare ori vreun tunel oranj, ca Nichita?

S.H. : Nu! Te dezamagesc, dar nu-ti pot
confirma ca „dincolo” ar fi ceva. Sunt nepot de preot, am cantat in
strana, cred ca Dumnezeu e langa noi, aproape, in toate, dar nu-ti
pot spune ca Raiul exista. Cel putin la mine a fost doar
un imens somn negru, fara vise.

L: Poate nici n-ai vazut Raiul, de fapt, si din
cauza asta…

S.H. :(rade) O fi si asta o explicatie…

L: Acum stii cat fac 8×5? Ca am auzit ca ai
raspuns „800”, cand ti-ai revenit din coma.

S.H. : Nuuu, n-am gresit chiar in halul asta.
De fapt, am raspuns „80”, dar la inceput, fireste, multe erau
confuze.

Serban si Cristina sunt casatoriti din
2002 si au impreuna doi baieti

L: Deci, cat fac 7×8? Dar repede, te rog…

S.H. :(pune mana la frunte cateva clipe) 56!
Dar stii cum fac eu socoteala? Inmultesc cu 10, deci 7×10 egal 70,
apoi scad 14, deci 56.

L: Acum, serios. Chiar era sa dai peste copiii
aia sau a fost doar varianta
pentru presa?

S.H. : (rade iar) Ma omori! Chestia e ca, de
fapt, nu-mi mai amintesc nimic din intamplarea aia.
Ultima imagine e din teleschi, cand urcam spre partie, in acea
zi de 29 decembrie. Apoi, ajung brusc in 16 ianuarie, cand mi-am
revenit in simtiri. Intre ele, nu mai stiu nimic. Blank,
blackout, vid. Dar stiu ca erau copii, da, pe care i-am
evitat si m-am busit de copacul ala, ca au fost martori la
accident. Si era o partie „albastra”, adica pentru incepatori. Pe
alta, cu grad mai mare de dificultate, la viteza mai mare, cine
stie cum ar fi fost.

L: Si unde te-ai lovit, de fapt?

S.H. : Uite aici a fost lovitura (imi arata
pometul drept). Am avut mare noroc ca purtam un echipament bun si o
casca performanta. Eram singurul din grupul de 11 prieteni cu care
eram pe pista care avea casca.

Citeste pe
Libertatea
interviul integral