Senzaţionalul realizator TV este în grila România TV şi s-a întors la formatul care i-a adus succes. Odată cu reîntoarcerea sa, Dan Diaconescu nu a uitat de vechii săi colaboratori cu care a făcut audienţe uriaşe, pentru un post TV care avea sediul într-un apartament de la Piaţa Romană.
Foto: adpm.ro
După 7 ani de la „debutul” său la OTV, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti şi consultanţi pe zona monden şi tabloidă va fi din nou invitatul lui Dan Diaconescu. Ciocnirea celor doi titani se va produce în ediţia de miercuri seară a emisiunii lui DD.
Deşi a anunţat că va sta departe de late-night show-uri, Mircea N. Stoian a fost convins de Dan Diaconescu să bifeze prezenţa, pentru o seară, de dragul vremurilor trecute, după cum a confirmat pentru ziarulring.ro. Cei doi vor discuta subiectele fierbinţi ale zilei.