Sentimente

Raluca Blanaru
Daca aș putea, mi-aș lasa sufletul sa iasa din mine, sa ma paraseasca, pentru a simți golul ce îmi poate macina pâna și cel mai neînsemnat sentiment uman; sau mi-aș destina lacrimile eternitații, ele devenind astfel o masuratoare imprecisa a acesteia. Îmi doresc sa pot atinge prea-des-râvnitul și prea-mult-cautatul prag, ce ma poate calauzi catre imposibil, catre tainele perfecțiunii și ale absolutuluiÂ…placeri prea îndraznețe pentru o persoana anonima ca mineÂ…

Tacerea nopților ma îmbie sa îmi opresc gândurile și sa îmi purific mintea, fara sa las nici cea mai vaga urma de gând, de conștiința sa patrunda în sfera mea de cugetari. Simt cum o lacrima evadeaza și îmi tradeaza totodata suferința ce ma chinuie de mult timp și ma seaca de ultimile puteri ale mele. Sa plâng de fericire aș dori, dar acest sentiment devine din ce în ce mai strain pentru mine și mi-ar placea sa îl cunosc din nouÂ…sa simt ca lacrima ce îmi strabate de atâtea ori chipul îndurerat, poate zâmbi, stropul de tristețe care aluneca lasând urme reci, sa poata râde de fericire totodata cu mineÂ…

Nu cred ca aș putea zâmbi vreodata catre cerÂ…nuÂ…pentru ca știu câta suferința mi-ai provocat, și m-am dezobișnuit a zâmbi în genere, chinul meu launtric obturându-mi orice cale catre fericire. Când îmi alin suferința, vorbesc cu cerul, cu stelele, cu acel crai ce îmi cunoaște toate tristețile (luna), de aceea eu nu mai pot fi fericita, m-am destinat tristeții eterne doar pentru a aștepta o lacrima care râdeÂ…