Semeghin spune ca a marcat cel mai important gol din cariera
Fundașul echipei Dinamo, Dorin Semeghin, a declarat, luni, ca golul marcat în partida cu FC Oradea, disputata, duminica, în deplasare, și cîștigata de formația sa cu scorul de 3-2, a fost cel mai important din cariera, informeaza site-ul oficial al clubului.
„Chiar ma gîndeam în drum spre Oradea ca ar mai trebui sa marchez și eu un gol, fiindca a trecut prea mult timp de cînd n-am mai simțit bucuria atacanților. Nu credeam ca am sa reușesc chiar a doua zi. Era scorul 1-1, iar noi jucam în zece oameni. A fost un gol foarte important pentru echipa, mai ales ca am obținut victoria. Pentru Dinamo am mai marcat o data, în vara lui 2001. Atunci am învins Ceahlaul cu 3-1. Coincidența. Acum Dinamo a înscris tot trei goluri”, a declarat Semeghin, care are în palmares patru goluri în Divizia A.
Fotbalistul dinamovist considera ca formația sa va învinge Steaua, în etapa a XVIII-a a Diviziei A. „Este un joc foarte important. Sînt convins ca va fi un spectacol adevarat, atît pe teren, cît și în tribune. Avem de luat o revanșa în fața Stelei, iar cea mai buna ocazie este sîmbata. Dinamo va învinge și astfel își va netezi drumul spre titlu”, a afirmat Semeghin.
Mediafax