Selfie-urile au fost interzise la Cannes 2015!

De: Nicoleta Nicolae / 14.05.2015, 11:20


Selfie-urile au fost interzise la Cannes 2015!
Festivalul de Film de la Cannes 2015a renunţat în 2015 la conceptul "gala-glamour" şi a optat pentru realism social, alegând ca film de deschidere o dramă regizată de o regizoare puţin cunoscută, invitând puţine staruri hollywoodiene şi interzicând selfie-urile pe covorul roşu.


Thierry Frémaux, delegatul general al festivalului, a confirmat că 2015 marchează sfârşitul erei denumite „gala-glamour”, consemnează mediafax.ro.

„Am vrut să implementez o reînnoire a festivalului şi să schimb ideea tradiţională potrivit căreia filmul de deschidere este un eveniment glamour. În acest an, vom începe cu un film care ar fi putut foarte uşor să intre în competiţie: un film cu o temă socială, un film politic. Este un film care spune, în esenţă, că, deşi lumea pare că este în suferinţă, noi trebuie să credem că ea poate să se însănătoşească. Festivalul de Film de la Cannes doreşte să transmită acelaşi mesaj”, a declarat Thierry Frémaux. Lungmetrajul „La Tête Haute”, care o are în distribuţie pe celebra Catherine Deneuve, reprezintă un contrast dramatic faţă de strălucitorul „Grace of Monaco” din 2014 şi spune povestea unui copil instituţionalizat din Paris, care creşte în cele din urmă în nordul Franţei şi este ajutat de asistenţii de la serviciile sociale.

Nota de seriozitate adoptată în 2015 de organizatorii festivalului se reflectă şi în decizia lui Thierry Frémaux de a interzice selfie-urile pe covorul roşu, pe care le consideră „o practică adeseori extrem de ridicolă şi grotescă”.

Printre vedetele industriei cinematografice şi personalităţile din alte domenii care au ajuns deja la Cannes, miercuri, se află câteva nume sonore, precum actorii Charlize Theron, Lupita Nyong’o, Jake Gyllenhaal, Julianne Moore, Tom Hardy, Sienna Miller, Nicholas Hoult, Catherine Deneuve, Naomi Watts, top-modelele Doutzen Kroes şi Karlie Kloss şi cântăreţul John Legend. Competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes va include în acest an 19 lungmetraje, printre care se află unele regizate de cineaşti celebri, precum Jacques Audiard, Gus Van Sant, Matteo Garrone şi Paolo Sorrentino.