Seitaridis la FC Porto

15 06. 2004, 11:24
Fundașul grec Yourkas Seitaridis a semnat un contract cu gruparea FC Porto, care a cîștigat ediția 2003/2004 a Ligii Campionilor, informeaza AFP, citînd surse din delegația elena prezenta la turneul final al Campionatului European de fotbal din Portugalia. Potrivit

Fundașul grec Yourkas Seitaridis a semnat un contract cu gruparea FC Porto, care a cîștigat ediția 2003/2004 a Ligii Campionilor, informeaza AFP, citînd surse din delegația elena prezenta la turneul final al Campionatului European de fotbal din Portugalia.

Potrivit sursei citate, Seitaridis s-a transferat la FC Porto duminica, la o zi dupa ce Grecia a învins, cu scorul de 2-1, reprezentativa Portugaliei, în meciul inaugural al Euro-2004.

Presa elena informeaza ca Seitaridis a semnat un contract pe o perioada de trei ani, urmînd sa primeasca un salariu anual de 700.000 de euro. Suma pe care gruparea portugheza o va plati pentru transferul internaționalului grec este de aproximativ trei milioane de euro.

Seitaridis a fost coechipier cu jucatorul Lucian Sînmartean la formația Panathinaikos Atena, care a cîștigat campionatul și Cupa Greciei în sezonul 2003/2004.

Yourkas Seitaridis, care este fundaș dreapta, îl va înlocui în angrenajul echipei FC Porto pe Paulo Ferreira, transferat la Chelsea, echipa la care evolueaza și atacantul Adrian Mutu.

Seitaridis este al doilea fotbalist elen care va evolua în campionatul Portugaliei, dupa Panagiotis Fyssas, care activeaza la gruparea Benfica Lisabona.

Mediafax