Filmul "Seful sefilor" al regizorului danez laureat la Cannes, Lars Von Trier, va rula, in premiera, vineri, la Hollywood Multiplex si Cinema Studio, transmite distribuitorul Independenta Film.
"Seful sefilor"/ "The Boss of it All" ii are in distributie pe Jens Albinus, Peter Gantzler si Fridrik Thor Fridriksson. Filmul prezinta povestea patronului unei firme de IT. Personajul principal doreste sa-si vanda afacerea, insa atunci cand a facut firma a inventat un patron, caruia i-a atribuit toate deciziile neplacute. Cumparatorii doresc sa discute personal cu marele sef, motiv pentru care eroul filmului angajeaza un actor ratat, care sa se prefaca a fi patronul firmei de IT.
Lars Von Trier a castigat cu productia "Breaking the Waves"/ "Abisul sufletului", premiul juriului la Cannes si premiul Academiei Europene de Film pentru "cel mai bun film european", in 1996. In 2000, drama muzicala "Dancer in the Dark"/ "Dansand cu noaptea", avand-o ca actrita principala pe cantareata islandeza Björk, a obtinut Palme d’Or la Cannes.