Clubul Dinamo, prin președintele Nicolae Badea, a emis un comunicat in care solicita Ligii Profesioniste de Fotbal organizarea meciurilor de pe teren propriu in alte orase ale tarii, unde publicul este fair-play.
„Adevaratii suporteri ne-au fost mereu aproape. Ne pretuim fanii si impartasim cu totii aceleasi sentimente, indiferent de pozitia pe care o ocupam fiecare.
FC Dinamo Bucuresti nu poate impartasi si nu va mai accepta manifestari de genul celor desfasurate la Buzau, la meciul cu Gloria, din prima etapa a editiei de campionat 2007-2008.
Pe aceasta cale, solicitam ca manifestarile individuale sau ale unor grupuri izolate sa fie sanctionate conform legii impotriva tuturor celor care au initiat si au participat la acte de tulburare a linistii publice si acte de vandalism, atat in incinta, cat si in afara stadionului.
Pentru a elimina manifestarile violente (verbale si fizice) din stadioane, FC Dinamo se alatura si solicita organelor abilitate informatii complete care sa ne permita sa initiem interzicerea accesului acestui tip de suporter la meciurile de pe teren propriu ale echipei noastre.
Campioana Romaniei este interesata doar de competitie, de performanta sportiva, fiind impotriva actelor huliganice pe stadioane, a violentei verbale si fizice, promovate de unii suporteri dinamovisti. Preferam sa nu fim sustinuti de asemenea suporteri!
Prin urmare, vom solicita Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) organizarea meciurilor de pe teren propriu in alte orase ale tarii, unde publicul este fair-play fata de echipa noastra, fata de ceilalti participanti la competitie, fata de fotbalul romanesc”, a spus Badea intr-un comunicat postat pe siteul oficial al clubului.
Mirel Mircea