Ședința CSAT în care se evaluează efectele secetei a început

28 06. 2007, 13:49
Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit, joi, la primul punct al ordinii de zi figurând "prezentarea, de către primul-ministru al Guvernului României, a unui raport referitor la efectele secetei, măsurile luate și măsurile

Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a reunit, joi, la primul punct al ordinii de zi figurând „prezentarea, de către primul-ministru al Guvernului României, a unui raport referitor la efectele secetei, măsurile luate și măsurile planificate de Guvern pentru diminuarea consecințelor acesteia”.

Conform unui comunicat remis, miercuri, agenției MEDIAFAX, de Biroul de Presă al Administrației prezidențiale, membrii CSAT vor mai discuta, în ședința de joi, despre forțele și mijloacele ce pot fi puse la dispoziție, în anul 2008, în vederea participării la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistență umanitară și de tip coaliție și propunerea de modificare a hotărârii CSAT referitoare la contractul de achiziții de produse și servicii cu firma Bae Systems pentru Suportul Logistic pe termen lung al fregatelor tip 22, achiziționate din Marea Britanie.

Alte subiecte de discuție vor fi informarea referitoare la riscurile și vulnerabilitățile în planul securității naționale generate de activitățile ilegale de culegere de date și informații desfășurate sub acoperirea unor societăți specializate în domeniul pazei, sistemelor de alarmare împotriva efracției și detectivilor particulari, precum și concepția mobilizării Armatei României și privind dinamica de personal în armată și concepția de redotare cu aeronave speciale a Regiei Autonome Compania Română de Aviație „ROMAVIA”.

Mediafax