Secretul siluetei lui Marilyn Monroe
În luna septembrie 1952, actriţa mărturisea că obişnuieşte să facă o serie de exerciţii cu greutăţi, ca să se menţină în formă.
” În fiecare dimineaţă, mă întind pe podea, lângă pat, şi încep primul exerciţiu. Este simplu şi constă în ridicarea unor greutăţi de 2 kilograme dintr-o poziţie de deasupra capului meu. Fac asta de 15 ori, încet. Repet exerciţiile de alte 15 ori cu braţele deasupra capului. Apoi cu braţele la 45 de grade de podea, mut greutăţile în cerc până obosesc”, declara starul.
În ceea ce primeşte alimentaţia, celebra blondă susţinea că la micul dejun serveşte un pahar de lapte cald, un ou şi ia o pastilă cu multe vitamine şi că se îndoieşte că „un medic ar putea recomanda un mic dejun mai hrănitor pentru o fată care se grăbeşte”. La cină, Marilyn opta pentru o carne bogată în proteine, precum „friptură, cotlet de miel sau ficat”, alături de morcovi. Însă blonda nu spunea nu desertului, în special îngheţatei.