Secretul dezastrului

Apropo.ro / 21.03.2002, 09:19
Secretul dezastrului
Plecînd de la declaratiile lui Fabio Capello dupa esecul Romei la Liverpool (0-2), italienii îsi suspecteaza adversarii ca folosesc substante dopante Italia a ramas iarasi fara nici o echipa în "sferturile" Ligii Campionilor. Nu mai este o surpriza însa, pentru ca s-a repetat doar istoria din

Plecînd de la declaratiile lui Fabio Capello dupa esecul Romei la Liverpool (0-2), italienii îsi suspecteaza adversarii ca folosesc substante dopante

Italia a ramas iarasi fara nici o echipa în „sferturile” Ligii Campionilor. Nu mai este o surpriza însa, pentru ca s-a repetat doar istoria din sezonul trecut. Mai bine zis, dezastrul fotbalului peninsular. Dupa Parma, Lazio si Juventus, a venit rîndul Romei sa capituleze. Din nou Liverpool i-a jucat festa lui Fabio Capello, care a visat degeaba sa poata razbuna eliminarea din Cupa UEFA.

Esecul de pe „Anfield Road” (0-2) n-a lasat loc de întors. Roma n-a mai fost furata de arbitru si a trimis toata artileria în teren, inclusiv Batistuta si Montella. Au recunoscut-o fair si italienii, carora nu le ramîne decît sa caute explicatiile reculului teribil din ultimii doi ani. Cum au ajuns sa nu mai sperie pe nimeni în Europa si sa suporte dominatia hispano-engleza? Ce s-a ales de blazonul celui mai tare campionat mondial?

Satui sa mai dea vina pe ghinion, pe arbitri, pe atmosfera ostila si pe presa, italienii au gasit secretul dezastrului într-o declaratie facuta la Liverpool de antrenorul Romei: „Englezii au avut alt ritm, au facut un meci extraordinar si daca vor continua asa pot ajunge în finala. Personal, nu i-am vazut niciodata în acest an jucînd asa si am vizionat foarte multe casete. Repet, niciodata! Si nu ma refer la aspectele tehnico-tactice. Este ceva de alta natura si o stiu prea bine”.

Presa a continuat imediat ideea si s-a aruncat pe pista dopingului. Fara sa acuze pe Liverpool sau alte echipe, italienii suspecteaza ca, spre deosebire de masurile aspre luate în Calcio în cazul folosirii de substante interzise, adversarii n-ar juca la fel de curat si ar face uz de stimulente pentru a-si „ambala” motoarele peste puterea nominala.

N-au scos însa nici o vorba despre faptul ca vedetele încep sa se orienteze tot mai mult spre Spania si Anglia, în ciuda salariilor indecent de mari vehiculate în ultimii ani în Italia. Fapt care a împins cluburile din Serie A într-un serios impas financiar ce a afectat imaginea pe continent a fotbalului peninsular. Singurul refugiu, „nationala”, nu pare sa ofere semnale prea optimiste, însusi selectionerul Trapattoni aratîndu-se îngrijorat de rezultatele echipelor de club.

Sursa: www.prosport.ro