O echipă de experţi în criminalistică şi arheologie, sub conducerea doctorului Zahi Hawass, secretarul general în cadrul Consiliului suprem pentru antichităţi al Egiptului, foloseşte o gamă completă de tehnologii criminalistice pentru a o identifica pe Hatshepsut. Pornind de la cîteva mii de mumii neidentificate, echipa îşi concentrează căutările asupra a numai două – ambele găsite în mormîntul doicii lui Hatshepsut – însă indiciile finale se află în cutia canopică inscripţionată cu numele reginei-faraon. Prin scanarea cutiei se descoperă o măsea care, conform măsurătorilor, se potriveşte perfect cu alveola unui molar superior ce îi lipseşte uneia dintre cele două mumii. “Descoperirea mumiei lui Hatshepsut este una dintre cele mai importante din istoria Egiptului”, a declarat dr. Hawass. “Domnia ei a fost o perioadă prosperă, totuşi, în mod misterios, ea a fost ştearsă din istoria egipteană. Noi sperăm că mumia ne va ajuta să scoatem la lumină acest mister, precum şi natura misterioasă a morţii reginei.”
Hatshepsut a fost fiica lui Tuthmosis I. Cînd acesta a murit, fiul său, Tuthmosis al II-lea, i-a urmat pe tron şi, conform tradiţiei, s-a căsătorit cu sora lui vitregă, Hatshepsut. După ce şi Tuthmosis al II-lea a murit, aproximativ în anul 1479 î.H., fiul său minor, Tuthmosis al III-lea, a devenit faraon. Acesta a domnit împreună cu Hatshepsut pînă în anul 1473 î.e.n., cînd ea s-a autoproclamat faraon. A folosit mai multe strategii pentru a-şi justifica gestul, pretinzînd chiar că zeul Amun-Ra îi vizitase mama însărcinată, prin urmare ea însăşi era un copil cu descendenţă divină. Hatshepsut şi-a însuşit însemnele regale, inclusiv cîteva atribute specific masculine, cum ar fi barba falsă şi anumite piese de îmbrăcăminte. De asemenea, a cerut să fie zugrăvită şi tratată ca un bărbat.
A dispărut în mod misterios în jurul anului 1458 î.H., cînd Tuthmosis al III-lea şi-a recăpătat titlul de faraon. Deşi puterea ei s-a întins asupra întregului Egipt, iar domnia ei a fost prosperă, moştenirea lui Hatshepsut a fost în mod sistematic eliminată din istoria Egiptului – dovezile istorice au fost distruse, monumentele ei au fost dărîmate, iar corpul ei a fost îndepărtat din propriul mormînt.
Documentar
duminică,12.00, Discovery