Sean Penn pune mâna pe arme!
Sean Penn a avut deja arma în mână sau a interpretat scene de bătaie pe marele ecran, dar niciodată, până acum, nu a fost starul vreunui blockbuster de acţiune, în genul lui Sylvester Stallone sau Bruce Willis. Acum însă se poate îndrepta această greşeală sub ”bagheta” regizorului Pierre Morel, cineastul care a relansat cariera lui Liam Neeson cu cele două părţi din ”Taken”. În fine, Sean Penn negociază deja pentru rolul din ”The Prone Gunman”, adaptarea romanului lui Jean-Patrick Manchette, ”La position du tireur couché”. Povestea e aşa: Martin Terrier este un ucigaş plătit care vrea să se retragă din ”afaceri”, dar este trădat chiar de oamenii lui de încredere. Aşa că e nevoit să traverseze întreaga Europă într-un joc mortal de-a şoarecele şi pisica. Scenariul este opera lui Peter Travis (”Angles d’attaque”), iar filmările vor începe în primăvară.