Seal şi Heidi Klum au divorţat oficial

De: Nicoleta Nicolae / 17.10.2014, 11:07
Seal şi Heidi Klum au divorţat oficial
Divorţul dintre Seal şi Heidi Klum a fost finalizat. Un judecător din Los Angeles a aprobat, marţi, încheierea căsniciei celor două vedete, care s-au despărţit în 2012 după un mariaj de şapte ani. Heidi Klum şi Seal sunt acum oficial divorţaţi!
Un judecător de la Tribunalul Superior din Los Angeles a finalizat divorţul dintre modelul german Heidi Klum şi cântăreţul american Seal, după ce cele două vedete, care s-au despărţit în 2012, după şapte ani de mariaj, au ajuns la o înţelegere în luna iulie, informează contactmusic.com.
 
Decizia magistratului nu a inclus detalii depre partajul şi custodia celor două fiice, Leni, în vârstă de zece ani, şi Lou, în vârstă de patru ani, şi a celor doi fii, Henry, în vârstă de opt ani, şi Johan, în vârstă de şapte ani, ai fostului cuplu.
 
La câteva luni după despărţirea din 2012, Seal a acuzat-o pe fosta sa soţie că l-ar fi înşelat cu Martin Kirsten, garda de corp din acea perioadă a lui Heidi Klum. Modelul german a avut o relaţie cu Kirsten timp de 18 luni şi s-au despărţit în ianuarie, potrivit Mediafax.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
„Deşi nu mă aşteptam la altceva din partea lui (Martin Kirsten – n.r.), m-aş fi aşteptat ca Heidi să dea dovadă de mai multă eleganţă şi să aştepte până ne despărţeam înainte de a decide să se culce cu el. Dar cred că toată lumea are acum răspunsul pe care l-a tot aşteptat în ultimele şapte luni”, a declarat Seal, în vârstă de 51 de ani, la câteva luni de la separarea de soţia sa.
Heidi Klum şi Seal au lăsat însă în cele din urmă diferenţele dintre ei deoparte şi au fost văzuţi în ultima vreme împreună, în public, alături de copii.
 
Klum, în vârstă de 41 de ani, are o relaţie cu comerciantul de artă Vito Schnabel, în vârstă de 27 de ani, cu care formează un cuplu din luna februarie.