Se vrea naturală! Keira Knightley fără photoshop!

06 11. 2014, 18:00
Keira Knightley, în vârstă de 29 de ani, a acceptat să fie fotografiată pe jumătate goală pentru un pictorial publicat recent în revista Interview şi insistă asupra faptului că imaginile nu au fost modificate, potrivitcontactmusic.com.
 
„Corpul meu a fost modificat (în fotografii, n.r.) de atâtea ori şi din atâtea motive, fie că a fost vorba de paparazzi sau de afişe de film. Şedinţa foto (pentru Interview, n.r.) a fost una dintre acelea în care am zis «OK, sunt de acord să pozez topless atât timp cât nu îmi faceţi sânii să pară mai mari şi nu îi retuşaţi». Pentru că este important să spun că nu contează forma sânilor”, a declarat Keira Knightley pentru publicaţia The Times.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actriţe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în „Star Wars Episodul I – Ameninţarea fantomei „, unde a împărţit partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman. În toamna anului 2002, actriţa a obţinut un rol în „Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre”, continuat cu alte trei filme, cu un mare succes de casă. În 2006, Keira a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Mândrie şi prejudecată”.
 
Tot în 2006, actriţa a fost votată cea mai sexy femeie din lume şi a semnat un contract cu Chanel, scrie Mediafax.